Un bărbat care a furat un telefon mobil, iar mai apoi a vrut să fure și medicamente dintr-o farmacie din Baia Mare a fost arestat preventiv. Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.

Băimăreanul în vârstă de 33 de ani, reținut de polițiști pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, a fost prezentat Judecătoriei Baia Mare, care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Este vorba despre bărbatul prins în flagrant în timp ce încerca să fure medicamente dintr-o farmacie. Duminică dimineaţa, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Baia Mare au fost sesizaţi cu privire la faptul că echipajul unei firme de pază a prins în flagrant şi reţinut un bărbat care a pătruns într-o farmacie situată pe bulevardul Traian. Poliţiştii au constatat că este vorba de un băimărean de 33 de ani. Primele verificări efectuate au relevat că acesta a pătruns prin efracţie în farmacie, cu intenţia de a fura medicamente şi unitatea centrală a computerului, însă nu a reuşit întrucât s-a declanşat alarma şi a fost prins de agenţii de pază. Totodată, în urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că băimăreanul este bănuit de furtul unui telefon mobil, dintr-un local public situat pe strada Şcolii din municipiu. Telefonul, găsit asupra lui, a fost recuperat şi predat părţii vătămate. Bărbatul este acum arestat preventiv.

Articolul precedentReglementări privind sprijinirea sectorului avicol
Articolul următorCe îndatoriri au sighetenii care beneficiază de ajutor social