În data de 27 iunie s-a desfăşurat acţiunea de evaluare a efectivelor de capră neagră din fondurile cinegetice suprapuse parţial peste raza Parcului Naţional Munţii Rodnei. Evaluarea a fost efectuată de către reprezentanţii gestionarilor fondurilor cinegetice, fiind coordonată de Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei.

La acţiune au participat subofiţeri jandarmi din cadrul Postului Montan de Jandarmi Borşa şi reprezentanţi ai instituţiilor care desfăşoară activităţi în raza ariei naturale protejate. Activităţile au fost demarate încă de dimineaţă şi s-au desfăşurat simultan pe mai multe trasee stabilite, pentru a se evita înscrierea dublă a unor exemplare.

Pe parcursul zilei, jandarmii montani au executat şi evaluarea traseelor parcurse din punct de vedere al siguranţei şi completarea fondului documentar în vederea informării turiştilor şi prevenirii producerii unor accidente în zona montană.

Articolul precedentConsiliului Județean Maramureș a alocat sume considerabile proiectelor depuse pe ghidurile de finanțare
Articolul următorControale în trafic timp de 3 zile. Poliția Română derulează o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere