În Cavnic, turismul și tradițiile merg mână în mână. Cu aproape o lună înainte de postul Crăciunului, în orașul de la poalele munților Gutâi, calendarul popular se respectă întocmai cum se îngrijeau de serbări în trecut bătrânii locului. Cu mic, cu mare, marți la Casa Orășenească de Cultură, s-a desfășurat evenimentul ”În Câșlegi”. A fost rost de cântec, joc și voie bună, dar și de preparate care, în satul tradițional, nu vor mai fi puse pe masă după 14 noiembrie, când începe postul Nașterii Domnului.

Evenimentul ”În Câșlegi” deschide, la Cavnic, seria acțiunilor dedicate Centenarului Marii Uniri. Într-un decor tomnatic, cu muzică și mâncare tradițională, evenimentul a prins viață anul acesta și datorită elevilor Colegiului economic ,,Pintea Viteazul” Cavnic. Odată cu acest eveniment, elevii au marcat și Ziua Mondială a Alimentației, sărbătorită azi în peste 150 de țări.

”Suntem aici pentru a deschide seria evenimentelor pe care le dedicăm Marii Uniri, pentru a spune La mulți ani României. Este primul eveniment din seria de acțiuni pe care noi le vom desfășura până pe data de 16 decembrie. Așadar, ca și în anii trecuți, în această perioadă desfășurăm evenimentul ”În câșlegi”, perioada dintre posturi în care se bea, se mănâncă de dulce, dansează, oamenii se distrează, ca și mai demult. Oamenii făceau nunță, făceau botezuri în această perioadă, mergeau la joc la șură. Noi încercăm să readucem la viață, să reînviem acea tradiție și să o expunem în fața tuturor celor care doresc să vină să ne vadă”, a precizat directorul Casei Orășenești de Cultură Cavnic, Ioana Petruț.

”Dorim ca tinerii, copiii din oraș, oameni în vârstă și toată lumea la un loc să își aducă aminte cu plăcere și cu nostalgie de ceea ce a fost odată, de ceea ce au trăit părinții noștri, bunicii noștri în trecut și voi tinerii, copiii care veți prelua ștafeta și care veți duce mai departe acest oraș, județ și țară, trebuie să vedeți cum au trăit ei. Este foarte frumos, elevii Colegiului ”Pintea Viteazul” au pregătit o altă vestimentație, noi, autoritățile, o vestimentație din trecut și trebuie să știți că părinții voștri, bunicii voștri nu au avut laptopuri, nu au avut telefoane mobile, nu au avut Internet. Ei seara, sâmbăta și duminica, în zi de sărbătoare, s-au strâns împreună în cămine culturale, acasă la diferiți oameni, în șură și făceau aceste frumoase petreceri. Dansau, jucau, mâncau mâncare tradițională și într-un cuvânt, se simțeau bine”, a declarat primarul orașului Cavnic, Vladimir Petruț.

Roberta este din Umbra, Italia, și a ales să petreacă o minivacanță în Cavnic, pentru a cunoaște și a se familiariza cu tradițiile locului

”E pentru prima dată când sunt în România și prima dată când mănânc mâncare tradițională. E delicioasă”, a spus Roberta, o turistă din Italia care se află în aceste zile, în vacanță, la Cavnic.

Articolul precedentMarea finală a Campionatului Național de Drift, în Baia Mare
Articolul următorArgint la Olimpiada internațională de astronomie pentru un băimărean