Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş a încasat luna trecută mai mulţi bani la la bugetul general consolidat al statului.
Este vorba despre peste 180.000.000 lei ceea ce înseamnă o realizare de 93 la sută, comparativ cu planul dat de ANAF la nivel de judeţ.
Potrivit datelor furnizate de ANAF, cele mai multe încasări sunt la bugetul asigurărilor sociale de stat, peste 76.000.000 lei, urmate de încasările din TVA în valoare de aproape 30.000.000 lei.
Sume semnificative s-au colectat şi la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, cifra depăşind 33.000.000 lei, dar si în ce priveşte impozitul pe venit, unde s-au încasat peste 22.000.000 lei.
Pentru a creşte gradul de colectare a veniturilor bugetare şi recuperarea datoriilor, AJFP Maramureş şi unităţile fiscale teritoriale subordonate au procedat la executarea silită a creanţelor bugetare neachitate la termenele legale de plată, fiind astfel întocmite 3.331 somaţii, în valoare de 25.066.749 lei.
Din această sumă s-au încasat aproape 7.000.000 lei.
Aceleaşi date arată că s-au făcut aproximativ 2.700 de popriri pe conturi , finanţiştii încasând astfel 5,8 milioane de lei.