În fiecare an, mii de tineri absolvenți ai cursurilor liceale își dau examenul de maturitate, o experiență care poate decide viitorul tinerilor care își definesc drumul în viață.

Iulia Varady este una dintre elevele care a obținut la examenul de bacalaureat, nota 10.

A studiat la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Baia Mare iar acum se pregătește atât pentru Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor cât şi pentru Facultatea de Studii Europene, Relații internaționale și Studii Europene în limba germană.

Iulia Varady ne-a răspuns la câteva întrebări legate de experienţa sa din timpul şcolii.

-O statistică privind generația care a început școala în 2007 și termină clasa a XII-a în 2019, menționează că 3 din 5 tineri nu și-au luat examenul de BAC. În opinia ta, are vreo influența negativă faptul că în cei 12 ani de școală, sistemul de educație din România a avut 17 miniștri?

Ar trebui să existe o stabilitate în acest proces de educație, deoarece dacă sunt mai multe schimbări, atunci lumea este bulversată și nu mai știe la ce să se aștepte, și aici mă refer atât la profesori cât și la elevi.

Aceste schimbări nu aduc decât foarte multe confuzii. Astfel, profesorii nu mai știu ce să creadă, iar elevii sunt descurajați și nu mai au dorința de a învăța. Eu am fost un caz fericit pentru că am luat în serios procesul învățării.

-Ce ai schimba în sistemul de învăţământ?

Aș pune în primul rând accent pe practică și nu pe teorie. Degeaba avem laboratoare dacă acestea nu se folosesc decât pentru a scrie, aceleași definiții de o mie de ori.

Aș pune accent pe creativitate și nu pe învățat pe de rost.

Elevii au nevoie să își exprime opiniile lor proprii, nu să fie îndrumați spre o anumită idee. Dacă elevul nu este de acord cu o idee sau are altă părere, trebuie să fie la fel de bine punctat ca și ceilalți.

-Nu sunteți ascultați, nu se ţine cont de opiniile voastre ?

Nu suficient. Eu aș dori că profesorii să înțeleagă că fiecare elev este bun la un anumit lucru, are dorințe, are hobby-uri și viața lui nu se rezumă doar la materia respectivă.

Și ar mai trebui să înțeleagă că există o mulţime de atitudini și mai mult, să conştientizeze că la fel ca toți oamenii și elevii au multe probleme, care apar în viața fiecăruia.

Profesorul ar trebui să aibă o atitudine înțelegătoare față de elev, adică să nu țină atât de mult la materia lui în detrimentul elevilor.

Este o mare problemă în prezent din cauza că mulți profesori se axează doar pe materia lor, că să ajungă la un anume nivel și uită de fapt că și noi elevii … suntem oameni, avem emoții și nu putem fi întotdeauna la o formă maximă.

– Generația voastră Iulia, a început școala în plină criză economică, urmată de o perpetuă criză politică soldată cu un sistem școlar din care fie lipseau manualele, sau erau de proastă calitate, fie se schimba programa şcolară de două ori în același an. Se poate vorbi de coerenţă și performanță școlară în aceste condiții?

Ar trebui că manualele să fie adaptate la cerințele actuale și la ceea ce ne trebuie, nu doar să fie făcute să existe.

Spre exemplu noi în clasa a XII-a nu ne-am folosit aproape deloc de manuale și a trebuit să lucrăm din culegeri pentru că erau mult mai bine structurate, pentru materia pe care noi o învățam.

Consider că ar fi nevoie că manualele să fie adaptate la realitățile actuale și să fie oameni avizați care să purifice conținutul, să înțeleagă că nu ne trebuie toate informațiile ci doar acelea care ne-ar putea ajuta pe viitor.

-Cum ţi se pare că este programa şcolară?

În ce priveşte programa şcolară, în primul rând aș include ore de scris liber, de creativitate, în care elevii să pornească de la anumite probleme sociale sau de la anumite texte și să scrie ei despre propriile opinii.

Mi-ar plăcea că elevii să își poată dezvolta creativitatea, pe care noi o pierdem prin materiile reale.

De exemplu, la matematică noi avem formule, la chimie și fizică, la fel și atunci unde mai este creativitatea? Bineînțeles că există creativitate și în dezvoltarea unor formule, numai că este un nivel foate greu pe care nu toți îl înțelegem, și atunci, aici ar prinde bine pentru elevi, alte câteva materii opționale.

„Aş introduce în şcoli ore de dans şi voluntariat”

Eu aș scoate din programa școlară opționalele care sunt în prezent. Avem opționale precum informatica, biologia, fizica etc .. dar eu întreb, de ce să nu alegem că opționale anumite materii care ne dezvoltă pe noi personal.

Mă refer la desen, muzică, dans, sport, activităţi care ne ajută pe viitor din punct de vedere personal și nu neapărat profesional.


Avem nevoie să ne desprindem de acest timp în care noi doar învățam și nu putem face nimic altceva.

Apoi, aș fi vrut să existe echipe de sport bine formate, elevii să facă sport și să se pună accent și pe voluntariat, fiindcă aceste activități chiar ne dezvoltă și ne-ar ajuta și la școală. Eu sunt deja într-o asociație de voluntariat de limbă germană, dar a trebuit să împart foarte bine timpul dedicat studiului pentru școală şi acţiunile de voluntariat.

S-a întâmplat destul de des fie să am o mulțime de teme, fie că trebuie să învăț pentru că ziua următoare aveam trei teste. Și acele materii recunosc că nu m-ar fi interesat atât de mult, precum m-ar fi interesat voluntariatul.

-Anul acesta înscrierile la BAC s-au făcut în luna mai, prima sesiune…examenele orale au avut loc în iunie iar probele scrise în iulie. Este normal să ții absolvenții în tensiune o lună şi jumate timp în care stresul, mediul și alți factori pot să anuleze efortul de a învăța?

Această luna de pregătire mi se pare o luna capcană. Nu poți pune accent în ultima luna pe tot ce ai învățat în toți acești ani. Un proces de învățare organizat este cheia succesului.

Elevii care nu au învățat până la bacalaureat, nu vor învața nici pe ultima sută de metri. Eu am învățat organizat zi de zi și atunci nu am fost stresată.

-Care este secretul reușitei tale Iulia? cum trebuie să înveți pentru a obține notă maximă la BAC? Ai luat meditații sau ai parcurs alte forme de pregătire suplimentară?

Vreau să precizez că nu am luat niciodată meditații. Am luat mediații doar la limbi străine. M-am pregătit la limbă engleză că să îmi iau examenul Cambridge și doar pentru atât.
Nu am luat mediații pentru că am considerat că pot să învăț singură şi toate întrebările pe care le-am avut, am putut să le adresez profesorilor.

Nu trebuia să alerg după ei în pauze ci dacă îi sunam, mă lămuream cu problemele pe care le aveam. Profesorul de matematică avea o vorba „doar dacă stai pe scaun la oră și ești atent la ce se vorbește în clasă, poți să iei o notă de minim 7 la bac. Iar diferenţa până la 10 este studiu individual.”

Dar ceea ce cred eu este că elevii nu trebuie împinși de la spate să învețe. Ei trebuie să aibă în ei dorința de a atinge nivelul maxim. Dacă dorință nu e din partea lor, atunci degeaba merg și la meditații, pentru că se vor întoarce acasă și vor face cu totul altceva.

-Iulia, tu ai de făcut o opțiune pentru viitoarea ta dezvoltare profesională. Spre ce facultate te îndrepți și care sunt argumentele alegerii tale?

Mă voi îndrepta spre Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor şi Facultatea de Studii Europene, Relații internaționale și Studii Europene în limba germană. Limbile străine consider că ne ajută foarte mult şi sunt foarte căutate.

La fel cum medicina și informatica au un loc fruntaș în opțiunile elevilor, așa ar trebui și limbile străine să fie. Cu cât ştim mai multe limbi cu atât mai mult putem comunica bine cu mai mulți oameni și evident să devenim mai buni, în acțiunile pe care le întreprindem.

-Iulia foarte mulţi tineri valoroşi pleacă din ţară după ce îşi termină studiile. Tu te-ai gândit la asta?

Da m-am gândit. Însă dacă aici în România voi găsi un job la o companie mare şi o să îmi placă, atunci o să rămân în România. E păcat că tinerii pleacă. Rămâne de văzut ce va fi pe viitor.

Articolul precedentITPF SIGHETU MARMAȚIEI: Contrabandă cu drona la frontiera de nord
Articolul următorPeste 600 de elevi sunt aşteptaţi să susţină examenele de corigenţă