Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat în urma unor acţiuni punctuale, 540 pachete cu ţigări de provenienţă ucrainean. Într-unul din cazuri, ţigările de contrabandă, ambalate într-un colet de mici dimensiuni, au fost trecute peste frontieră cu o dronă, urmând a fi preluate de un cetăţean ucrainean.

Ieri, 14 iulie 2019, în jurul orei 02.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Sarasău – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au sesizat, în zona de responsabilitate, un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni, specific unei drone, care a traversat frontiera din Ucraina în România. S-a procedat la monitorizarea traseului aparatului de zbor şi cercetarea zonei, fiind observată, în apropierea frontierei de stat, şi o persoană care nu-și justifica prezența în zonă.

”Patrula poliției de frontieră a observat cum persoana în cauză a preluat un colet de mici dimensiuni și încearcă sa-l transporte spre interiorul țării, moment în care lucrătorii noştri au intervenit pentru interceptarea acesteia. În urma acțiunii, s-a reușit reținerea cetățeanului ucrainean O. V., în vârstă de 50 de ani, iar în apropierea acestuia a fost descoperit un colet de mici dimensiuni, care conținea țigări de proveniență ucraineană” au declarat reprezentanții ITPF Sighet.

În continuarea cercetărilor, s-a luat măsura informării autorităților ucrainene despre eveniment, iar bărbatul care urma să preia ţigările a fost condus la sediul poliției de frontieră.În urma inventarierii coletului de mici dimensiuni, a rezultat cantitatea de 250 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 3000 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

 

Articolul precedentSurprinşi de poliţişti în timp ce vindeau produse expirate sau fără documente legale. Amenzi în valoare de peste 60 000 de lei aplicate în acest week-end
Articolul următorInterviu cu Iulia Varady, eleva ce a obţinut 10 la BAC