În această perioadă,  jandarmii maramureşeni  execută  mai multe misiuni de asigurare a unui climat de ordine şi siguranţă publică pe timpul  manifestărilor cultural – artistice şi  comemorative care se desfăşoară  în Maramureș. 

Pe raza municipiului Baia Mare, în perioada 05-09 decembrie a.c., Primăria Baia Mare în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş şi cu Ansamblul Folcloric Naţional ,,Transilvania”, organizează în cadrul evenimentului cultural „Iarna Băimăreană”  în Piaţa Libertăţii din Baia Mare, spectacole la scenă. Activităţile se  desfăşoară astfel: în zilele de  05, 06, 08 şi 09 decembrie a.c., începând cu orele 17:00 iar în  ziua de 07 decembrie a.c., începând cu orele 18:00.

De asemenea, azi, începând cu  orele 11:00, în Piaţa Centrală  din oraşul Târgu Lăpuş, la „Monumentul Eroilor căzuţi pentru unirea tuturor românilor” se desfăşoară activităţi culturale şi comemorative în cinstea eroilor martiri din localitate iar în municipiul Sighetu Marmaţiei, începând cu orele 11:00,  Primăria şi Consiliul local Sighetu Marmaţiei organizează în parcul central din oraş, spectacol dedicat centenarului Marii Uniri. Echipajele de jandarmi  menţin permanent legătura cu reprezentanţii organizatorilor pentru soluţionarea operativă a oricărui incident.

IJJ Maramureș: „Celor care participă la aceste evenimente le recomandăm să manifeste răbdare şi să nu se implice în evenimente de natură să tulbure ordinea publică iar dacă sunt  martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi, care sunt acolo pentru a preveni conflictele de orice natură sau să apeleze la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. Totodată, îi sfătuim să nu lase nesupravegheate bunurile şi obiectele personale de valoare.  Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 60 din 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora. ”

Articolul precedentConsultare publică privind Standardele de Tineret la Baia Mare
Articolul următorPNL Sighet, nemulțumiri legate de organizarea manifestărilor de 1 decembrie