Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, în perioada 6-9 octombrie, o vizită de stat în Republica Portugheză, la invitaţia omologului său, Marcelo Rebelo de Sousa, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, vizita în Portugalia va debuta cu participarea Președintelui României, în calitate de invitat special, la reuniunea aniversară a Grupului Arraiolos, găzduită de Președintele Republicii Portugheze, care va loc la data de 6 octombrie, la Porto. Reuniunea Grupului marchează 20 de ani de la debutul acestei platforme informale de consultare la nivel prezidențial între 16 state ale Uniunii Europene. La reuniune vor mai participa Președinții Germaniei – Frank-Walter Steinmeier, Bulgariei – Rumen Radev, Croației – Zoran Milanović, Sloveniei – Nataša Pirc Musar, Estoniei – Alar Karis, Finlandei – Sauli Niinistö, Greciei – Katerina Sakellaropoulou, Ungariei – Katalin Novák, Irlandei – Michael Higgins, Italiei – Sergio Mattarella, Letoniei – Edgars Rinkēvičs, Maltei – George Vella, și Poloniei – Andrzej Duda.

Cu această ocazie, Klaus Iohannis va susține, ca vorbitor principal, o prezentare axată pe provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, măsurile necesare pentru a continua sprijinul multidimensional pentru Ucraina și asigurarea unității de poziții europene și euroatlantice în abordarea efectelor de securitate ale războiului.

„Sâmbătă, 7 octombrie, Președintele României va fi primit de Președintele Republicii Portugheze la Lisabona. Vizita de stat a Președintelui Klaus Iohannis în Portugalia are loc în contextul unui dialog bilateral intens, urmând vizitei Președintelui Marcelo Rebelo de Sousa în România, din decembrie 2022. Între cele două țări are loc o coordonare strânsă în plan bilateral, în cadrul Uniunii Europene și al NATO, care s-a intensificat în contextul războiului din Ucraina. Domeniul apărării este una dintre componentele cheie ale cooperării bilaterale, cu scopul consolidării apărării aliate pe Flancul Estic al NATO, un rezultat al acestei cooperări fiind participarea Portugaliei cu un contingent de forțe terestre la brigada multinațională NATO din România, la Caracal”, se mai arată în comunicatul citat.

Pe agenda consultărilor politice dintre cei doi șefi de stat se vor afla, pe lângă intensificarea cooperării în domeniul apărării, și colaborarea politico-diplomatică și cea sectorială, cu accent pe intensificarea comerțului, a investițiilor și pe domeniul energiei, al digitalizării, al sănătății, al educației și al culturii. De asemenea, va fi abordată situația comunității românești și contribuția acesteia la dezvoltarea societății portugheze.

În cadrul vizitei, președintele României va avea și o întrevedere cu Prim-ministrul Republicii Portugheze, António Costa, discuții cu Președintele Adunării Republicii, Augusto Santos Silva, și membri ai Parlamentului. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va vizita Palatul municipalității Lisabona, unde va avea o întrevedere cu primarul Carlos Moedas.

În marja vizitei de stat vor fi semnate documente bilaterale în domeniul energiei și în cel al investițiilor și comerțului.

Articolul precedentPrognoza meteo – Cum va fi vremea în weekend
Articolul următorUn bărbat și-a dat foc în fața Tribunalului din Baia Mare. Jandarmii i-au salvat viața