Klaus Iohannis l-a primit la Palatul Cotroceni, marți, pe președintele Ucrainei Volodimir Zelenski.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost primit de Klaus Iohannis la Cotroceni, în cadrul unei vizite oficiale, prima de acest fel de la începutul războiului din Ucraina.

Zelenski are întâlniri întreaga zi cu oficialități din România și ar fi trebuit să susțină chiar și un discurs în fața Parlamentului care însă a fost anulat.

 ”Am ajuns în Bucureşti, România, pentru discuţii cu Klaus Iohannis şi pentru a consolida relaţiile noastre de bună vecinătate”, a scris, marţi, pe Twitter, Volodimir Zelenski.

Acesta a apreciat din nou sprijinul pe care România l-a acordat ţării sale: ”Ucraina este recunoscătoare pentru sprijinul României, care ne întăreşte statul, precum şi pentru solidaritatea sa constructivă, care permite naţiunilor noastre să fie donatori de securitate pentru lume, în special în domeniul securităţii alimentare”.

Zelenski anunţă că se va discuta şi despre ”continuarea cooperării în materie de securitate, dezvoltarea aviaţiei şi a altor coaliţii, consolidarea apărării aeriene a Ucrainei, arhitectura de securitate a Mării Negre şi relaţiile noastre cu partenerii”.

”România este un prieten care ne-a venit în ajutor în cea mai întunecată zi a noastră şi al cărui sprijin se întăreşte cu timpul. Sunt sigur că această vizită va fi benefică pentru ambele naţiuni”, a mai scris Zelenski.

 
 
Articolul precedentArmata israeliană spune că ”au fost găsite circa 1.500 de cadavre de luptători ai Hamas în Israel”
Articolul următorCiocniri violente între palestinieni și israelieni, la Londra