Reprezentanții organizațiilor PNL din regiunea de Nord-Vest au semnat sâmbătă, la Cluj, o rezoluție prin care solicită Guvernului să finanțeze urgent mai multe proiecte vitale pentru această regiune.

Prin rezoluția semnată, organizațiile Partidului Național Liberal din Regiunea de Nord-Vest, reprezentate de județele Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj, solicită Guvernului PSDALDE să nu îi mai ignore pe cei 2,7 milioane de români din această regiune și să prioritizeze și să bugeteze, în regim de urgență, mai multe obiective.

”Am semnat, alături de ceilalți 5 președinți de filiale din Nord-Vest, Cluj, Bistrița, Sălaj, Satu Mare și Bihor o rezoluție în care am cuprins nu mai puțin de 12 proiecte strategice pentru Regiunea de Nord-Vest. Câteva dintre ele au legătură cu Maramureșul și pot să ajute la dezvoltarea Maramureșului. Este vorba, în primul rând, de finalizarea tuturor tronsoanelor de centură și a drumurilor trans-regio din regiunea de Nord-Vest. Aici, practic, ar intra centura municipiului Baia Mare. Ar intra drumul expres Baia Mare-Satu Mare-Petea, acel proiect pe care Partidul Național Liberal, în guvernarea 2005-2008 l-a propus spre finanțare și chiar Consiliul Județean Maramureș, la vremea respectivă, împreună cu Consiliul Județean Satu Mare au realizat inclusiv un studiu de fezabilitate. Avem foarte multă nevoie de un astfel de drum care practic cred că ne-ar scoate din izolare”, a declarat președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan.

Liberalii nu au propus doar drumul expres Baia Mare-Petea, despre care se tot vorbește de aproape 15 ani. Aceștia susțin și realizarea autostrăzii Nordului Suceava-Bistrița-Cluj, proiect în care să fie legate la autostradă și județele Maramureș și Satu Mare. De asemenea, în rezoluția semnată de liberalii, este prevăzută și dezvoltarea unei conexiuni de tren de mare viteză în regiunea de nord-vest.

”Nu în ultimul rând, am acordat o importanță deosebită turismului. Am propus un proiecte despre care eu cred că e de o importanță strategică pentru județul Maramureș în ceea ce privește dezvoltarea economică a județului și mai ales dezvoltarea economică prin intermediul turismului. Este vorba despre construirea de domenii schiabile în regiunea de Nord-Vest și printre aceste domenii pe care ne-am dorit să le promovăm, în Maramureș avem în vedere amenajarea unui domeniu schiabil în zona montană Cavnic-Gutâi-Izvoare. Este vorba despre un total de 40 de kilometri de pârtii de schi și încă 15 kilometri de schi fond și biatlon”, a mai spus Ionel Bogdan.

Liberalii spun că aceste proiecte sunt vitale și vor fi depuse amendamente în Parlament ca ele să fie introduse în legea bugetului.

”Noi considerăm toate aceste proiecte vitale pentru Maramureș și pentru regiunea de nord-vest și vom depune amendamente în Parlamentul României, ca ele să fie introduse în legea bugetului. Invit toți parlamentarii, fie din opoziție, fie de la putere, să voteze aceste proiecte și să le promoveze pentru că nu cred că un parlamentar, fie el de la PSD sau ALDE, își poate permite să nu voteze amendamentele care pot aduce bunăstare cetățenilor din Maramureș și regiunea de Nord-Vest. Așa că îi invit pe toți, fie că sunt din Satu Mare, Bihor, Bistrița, Sălaj, Cluj sau Maramureș, să voteze și să promoveze aceste proiecte care sunt vitale pentru regiunea noastră”, a conchis președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan.

Rezoluția a fost semnată de președinții organizațiilor județene PNL de la Cluj- Daniel Buda, Bihor- Ilie Bolojan, Bistrița-Năsăud- Ioan Turc, Maramureș- Ionel Bogdan, Satu Mare- Adrian Albu și Sălaj- Lucian Bode.

 

 

 

Articolul precedentNivelurile si debitele cursurile de apă din judet, in crestere
Articolul următorSe caută soluții în vederea reabilitării clădirii Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea a Vehiculelor Maramureș