Un tânăr din Maramureș s-a ales cu dosar penal, după ce joi a fost prins de polițiști și inspectorii Gărzii Forestiere, în timp ce transporta peste 15 m.c. de lemn, pe DN 18, pe raza orașului Baia Sprie.

 

Potrivit IPJ Maramureș, polițiștii au constatat, pe raza județului, prima infracțiune de transport de materiale lemnoase în volum de peste 10 mc fără documente legale de proveniență. Fapta, introdusă recent în Codul Silvic, este prevăzută și pedepsită de art. 68, alin. 2, indice 1 din Legea nr. 46/2008 (Codul Silvic).

În perioada 03 – 04 martie polițiștii maramureșeni, sub coordonarea specialiștilor din cadrul Serviciului de Ordine Publică, au desfășurat ample activități pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice. Controalele au fost desfășurate pe drumurile publice de pe raza întregului județ și au vizat depistarea și luarea măsurilor legale față de persoanele care transportă ilegal material lemnos.

În cadrul acțiunilor de ieri, 04 martie, polițiștii au oprit pentru control o autoutilitară care transporta material lemnos pe D.N. 18, pe raza orașului Baia Sprie. La volanul acesteia a fost identificat un tânăr maramureșean de 26 de ani.

La verificarea documentelor privind materialul lemnos transportat,  polițiștii Biroului Delicte Silvice au constatat că tânărul nu deținea documente legale de proveniență a materialului lemnos. Cu sprijinul reprezentanților Gărzii Forestiere Cluj polițiștii au inventariat lemnul, constatând că autoutilitara transporta 15.46 mc cherestea de esență rășinoasă.

Întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru probarea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale față de autori.

Totodată, în cadrul acțiunilor organizate în cele două zile au fost oprite pentru verificări 304 de autovehicule, din care 41 transportau material lemnos. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11.000 lei.

 

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentTulpina sud-africană a COVID a fost depistată în România! Doi pacienți confirmați
Articolul următorBeat turtă, la volan! Hidrantul, poarta și gardul nu i-au pus stavilă