Un bărbat din Maramureș a fost condamnat de Tribunalul Maramureș la 4 ani și 10 luni de închisoare pentru mai multe fapte de trafic de influență și nerespectarea armelor și munițiilor. În plus maramureșeanul mai are de efectuat un rest de 608 zile care provin din două condamnări de câte 6 ani de închisoare, tot pentru fapte de corupție, condamnări care au fost contopite ulterior de Tribunalul Cluj, rezultând astfel o pedeapsă de 6 ani și 6 luni de închisoare. Concret, bărbatul va rămâne de data aceasta după gratii circa 6 ani și două luni. 

 

Potrivit unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție (DGA), la data de 25.09.2020, Tribunalul Maramureș a condamnat un inculpat, persoană fără calitate specială, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată (27 acte materiale) și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, la pedeapsa de 4 ani, 10 luni de închisoare și 608 zile închisoare, cu executare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66, lit. a și lit. b Cod penal, pe o durată de 4 ani. Totodată, a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 45.000 euro, 3.000 lei și 200 lire sterline, precum și a unei arme de vânătoare.

Hotărârea a rămas definitivă, prin neapelare.

Dosarul penal, înregistrat inițial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și declinat ulterior în favoarea D.N.A. –S.T. Cluj – B.T. Baia Mare, a fost constituit ca urmare a denunțurilor formulate în luna februarie 2018, la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș, de trei persoane, sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de influență.

În urma probelor administrate, a rezultat faptul că persoana condamnată a pretins și primit de la un număr de 27 de persoane (inculpați și suspecți în cauză), diverse sume de bani, în total sumele de 49.459 euro, 7.500 lei și 200 lire sterline, lăsându-i să creadă pe aceștia că are influență asupra mai multor funcționari din cadrul unor persoane juridice de drept privat sau asupra unor funcționari publici (instructori auto din cadrul unor școli de șoferi, profesori de legislație rutieră, medici și psihologi din instituții medicale și cabinete psihologice, examinatori (polițiști) de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș, funcționari care eliberează cărți de identitate din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Baia Mare, funcționari din cadrul instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește emiterea unor cartele tahograf și a atestatului de transport marfă, funcționari publici din cadrul IPJ Maramureș-Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase).
În schimbul sumelor de bani precizate, condamnatul le-a promis că-i va determina pe funcționarii menționați, să-și încalce atribuțiile de serviciu specifice/să efectueze acte contrare atribuțiilor de serviciu, având ca finalitate obținerea în mod fraudulos a unor permise de conducere auto, eliberarea în alte condiții decât cele legale a documentelor de identitate ori obținerea în mod fraudulos a unor certificate de absolvire a cursurilor pentru permis de port-armă.
În baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz, lucrătorii S.J.A. Maramureș au desfășurat mai multe activități procedurale în vederea probării întregii activități infracționale a inculpatului și identificării altor persoane implicate„, se precizează în comunicatul DGA.

De-a lungul anilor, Pinczes Iosif a avut mai multe condamnări pentru trafic de influență. Activitatea infracțională a acestuia este însă mult mai veche, având condamnări și în anii 2000, 2006 și 2007, pentru alte infracțiuni.

Pentru trafic de influență, el a fost trimis în judecată, în 2006, de procurorii DNA, alături de încă alți șase bărbați. Procesul s-a finalizat în 2010, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv ca maramureșeanul să fie condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de 5 ani.

Cu toate acestea, bărbatul nu s-a potolit și și-a continuat activitatea infracțională, iar în 2010 cade iar în plasa procurorilor, de data aceasta de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că în cursul anului 2010, inculpatul a pretins și primit de la mai multe persoane diferite sume de bani in lei și euro, lăsând să se creadă ca are influență asupra unui funcționar public pentru a-l determina să facă acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, respectiv soluționarea favorabilă a unui dosar penal și obținerea unor permise de conducere„, se arată în motivarea sentinței de condamnare a Tribunalului Maramureș din noiembrie 2012, când bărbatul a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare, în care i-a fost inclusă și condamnarea cu suspendare primită în dosarul din 2008 .

În 2013, maramureșeanul este trimis din nou în judecată, tot pentru trafic de influență. Deși în acest dosar încheie un acord de recunoaștere cu procurorii, instanța îi plică o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare.

Cele două pedepse primite în 2012 și 2013 sunt contopite ulterior într-una singură de 6 ani și 6 luni de închisoare. După gratii rămâne până în iunie 2016, când este liberat condiționat cu un reste de pedeapsă de 608 zile de închisoare.

Ultima dată a intrat în colimatorul polițiștilor DGA, iar procurorii l-au trimis în judecată în aprilie 2020, procesul ajungând la final în septembrie, când a fost condamnat la 4 ani și 10 luni plus încă 608 zile de închisoare, sentință rămasă definitivă prin neapelare.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentOrașele Sighetu Marmației și Cavnic au primit statutul de stațiuni turistice de interes local
Articolul următorVIDEO Cum l-a „executat” statul paralel pe căpitanul Generației de Aur, Gică Popescu, pentru a face loc oamenilor lui Dîncu