Păstrând tradiția ultimilor ani, județul Maramureș va fi prezent și la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României. Evenimentul se va desfășura în perioada 14-17 noiembrie la Romexpo, București.

Târgul de Turism al României își propune promovarea zonelor de atracție turistică și a serviciilor din România, în scopul consolidării turismului autohton, dar și organizarea de conferințe și sesiuni de dezbateri care tratează provocările cu care se confruntă această industrie.

Oferta turistică a județului Maramureș va fi promovată și de către reprezentanți ai unor unități de cazare, alături de cei ai administrației județene. 

În amenajarea standului se vor regăsi elemente decorative specifice țărilor Maramureșului, puse la dispoziție de Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş. 

Ansamblul Folcloric Național Transilvania va prezenta un spectacol inedit iar vizitatorii vor avea ocazia să deguste bucate tradiționale oferite de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ”Liviu Borlan” Maramureş, dar și să participe la demonstrații de meșteșuguri tradiționale maramureșene susținute de Maria Zapca, meșter popular din Săpânța, care duce mai departe arta țesutul și a torsului.

Articolul precedentRomânia, depăşită de toate statele europene în privinţa calităţii vieţii
Articolul următor10 medalii la Campionatele Internaționale Masters din Ungaria