În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
La activitățile desfășurate ieri, 04 august, au participat 101 polițiști din cadrul I.P.J. Maramureş, jandarmi, poliţişti de frontieră, poliţişti locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ANPC, DSVSA Maramureş, OPC Maramureş şi ai ITM Maramureş.
Astfel, la nivelul județului Maramureş, echipele mixte de control au executat 5 acțiuni punctuale.
„În cadrul acestor activităţi au fost verificate 41 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 14 mijloace de transport public în comun și au fost legitimate 157 de persoane. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.000 de lei”, precizează IPJ Maramureș.