Meteorologii anunță că vremea în zilele rămase din luna iulie va fi instabilă și mai rece decât este normalul acestei perioade. Până la sfârșitul acestei săptămâni va ploua în multe zone, urmând ca vremea să se îndrepte mai pe la sfârșitul lunii.
Ploi și temperaturi sub 25 de grade Celsius au prognozat meteorologii în perioada rămasă până la sfârșitul lunii în județul Maramureș.
”În perioada următoare așteptăm o vreme rece, mai rece decât ar fi normal pentru această perioadă. Două-trei zile încă așteptăm temperaturi sub 25 de grade. De vineri și săptămâna viitoare vremea va reveni la normal și așteptăm temperaturi maxime care vor depăși 25 de grade și vor urca până la 28-29 de grade. De ploi vom avea parte încă cel puțin o săptămână, s-ar putea să fie o pauză de o zi dar cam atât”, a spus Ioana Ona, meteorolog.
Meteorologii spun însă că luna august vine cu vreme frumoasă și temperaturi ridicate.
”Din prognoza pe care o avem se pare că în luna august va fi mai cald. Sperăm că o să avem parte de o lună într-adevăr de vară, pentru că luna iulie nu a fost o lună de vară, nu am avut nici măcar o zi cu temperaturi de 30 de grade și am avut și foarte multe ploi”, a adăugat meteorologul.