Marți, 7 ianuarie, de la ora 18.30, Sala Polivalentă din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și HC Dunărea Brăila, joc din cadrul etapei a 12-a din Liga Florilor și primul meci oficial din  2020.

Pentru CS Minaur acesta este un meci dificil însă băimărencele își doresc să câștige.

 “Meci foarte dificil. Echipa din Brăila a venit în Baia Mare cu 48 de ore înainte de disputarea jocului. O echipă care și-a schimbat antrenorul. Încă din startul sezonului, ei au declarat că au ca obiectiv clasarea pe un loc care să le permită participarea în cupele europene. Au o echipa bună, cu multe jucătoare care se regăsesc la echipa națională, câteva dintre ele fiind și în Japonia. Este și primul meci după o perioadă lungă, în care eu am fost plecat. Îmi doresc din tot sufletul să câștigăm, pentru că punctele sunt foarte necesare. Ați văzut că s-a strâns foarte tare clasamentul sus. Campionatul e lung, totul se joacă. Oricum, în această perioadă etapele sunt mult mai dese, apar și meciurile din Cupa României, sunt și echipele care joacă în cupele europene. Va fi dificil pentru toată lumea, pentru că vor apărea și reprogramări de jocuri. Contează mult să ne ținem lotul valid și la un nivel de pregătire bun. Lotul numeric la noi este mult mai mare decât sezonul trecut și sperăm să ne descurcăm mult mai bine”, a precizat antrenorul Costică Buceschi.

După despărțirea de antrenorul Aurelian Roșca, conducerea clubului brăilean l-a adus pe banca tehnică pe croatul Neven Hrupec. Anul trecut a însemnat accidentarea Ioanei Bălăceanu, apoi a Carminei Manea, care a și renunțat la activitatea sportivă. Finalul de an a adus o altă accidentare, a Dianei Axinte. În schimb anul trecut a însemnat revenirea Gabrielei Bucur. După începerea campionatului s-a alăturat lotului și Claudia Constantinescu, împrumutată de la CSM București.

 

Articolul precedentNu a adaptat viteza la condiţiile de drum și a provocat un accident de circulație
Articolul următorMaramureșean arestat preventiv în Bistrița! A jefuit o sală de jocuri și a amenințat cu cuțitul o angajată