Mizerie de nedescris încă de la intare, scaune infecte pe holuri, documente publice lăsate la voia întâmplării, cutii de carton și gunoaie puse sub trepte împreună cu câteva scaune și imprimante defecte, dar și alte resturi care nu își au locul aici.


Mai mult grupurile sanitare arată sub orice critică iar de pe unii pereți cu igrasie, cade tencuiala.


La toate acestea se adaugă și imaginea dezolantă din curte, unde la fiecare pas pot fi zărite, fie scrumiere, fie galeți de plastic cu mucuri de țigară sau panouri uriașe care își duc veacul în spatele imobilului.


Nu este vreo clădire dezafectată ci vorbim de Inspectoratul Şcolar Județean Maramureș, una din instituțiile care verifica grădinițele și școlile, daca dețin autorizații sanitare de funcționare, dar care nu știe să își facă curățenie în propria ogradă.

În plus Inspectoratul Şcolar nu deține nici o notificare pentru normele igienico-sanitare, eliberata de Direcția de Sănătate Publica Maramureș, după cum ne-a declarat directorul Rareș Pop. „Legea spune că orice instituţie publică, spaţiu care desfăşoară activităţi care intră în contact cu partea umană, trebuie să aibă o notificare din punct de vedere al reglementărilor normelor igienico-sanitare. Din ceea ce am verificat până acum ISJ Maramureş nu au o asemenea notificare.” a explicat Rareş Pop, director Direcţia de Sănătate Publică Maramureş.


Acest aspect este confirmat și de Biroul de Presă al inspectoratului dar şi de conducerea I.S.J. Maramureș, care susține că din lipsa unor spaţii adecvate nu se poate intra în legalitate. A menţionat acest lucru, unul dintre adjuncții instituției.
„Clădirea Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş nu satisface cerinţele prevăzute de lege, deoarece birourile sunt foarte mici, colegii sunt şi aşa foarte înghesuiţi, chiar şi eu am un birou foarte, foarte mic.” a spus prof. Mihai Pop, Insp. şcolar gen.adjunct.
(n.r.din datele ISJ Maramureş, în birouri sunt câte 2-5 inspectori)

Chiar și așa, nu exista nici o scuză pentru mizeria și condițiile găsite la Inspectoratul Şcolar Județean.

Cu atât mai mult cu cât instituția decide să închidă sau să comaseze şcoli ori de câte ori dorește, unităţi şcolare care ar putea funcționa.

Potrivit legii Inspectoratul Şcolar Județean, aflat în subordinea Ministerului Educației Naționale va trebui acum să depună de îndată documentele în vederea obținerii notificării pentru normele igienico-sanitare.

Rămâne de văzut însă dacă poate obține acest aviz, în condițiile în care într-o clădire care lucrează cu publicul și unde își desfășoară activitatea peste 70 de persoane, din care mai bine de 30 sunt inspectori școlari şi nu există nici condiţiile minime: toalete separate pentru femei și bărbați.

Articolul precedentCum procedaţi când o persoană necunoscută vă roagă să-i daţi telefonul pentru a suna pe cineva?
Articolul următorSalvamontiști puși pe drumuri în urma unui posibil apel fals