La data de 03 octombrie, în jurul orei 11.00, polițiștii Postului de Poliție Sarasău au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe D.N. 19.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că o femeie de 41 de ani din Berbești, aflată la volanul unui autoturism, condus din direcția Sighetu Marmației înspre Săpânța, în localitatea Sarasău, a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un bărbat de 50 de ani din Negrești Oaș. Pe motocicletă, în calitate de pasager se afla un tânăr de 16 ani din Negrești Oaș.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a celor doi bărbați aflați pe motocicletă, care au fost transportați la spitalul din Sighetu Marmației în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii vehiculelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero în ambele cazuri. Celor doi le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
La data de 02 octombrie, la ora 06.31, polițiștii din Tăuții Măgherăuș au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 despre faptul că pe strada 85 din oraș a avut loc un accident rutier.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autovehicul condus de un tânăr de 25 de ani din Băița, a intrat în coliziune cu un arbore, situat în liziera pădurii din apropierea drumului.
În urma impactului pasagerul din partea din spate a habitaclului, respectiv un tânăr de 15 ani din Băița a fost proiectat în afara autoturismului.
La fața locului au mai fost prezente două echipaje SMURD, un echipaj de descarcerare, un echipaj de pompieri din cadrul ISU Maramureș și un echipaj de ambulanță al S.J.A. Maramureș.
În urma evenimentului rutier au rezultat trei victime în vârstă de 15 și 25 de ani, toți din Băița. Aceștia au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale și au rămas internați sub supraveghere medicală.
Conducătorului auto i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Ieri, la ora 16.10, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe strada Vasile Lucaciu din municipiu.
La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat din Ungaria, a condus un motociclu dinspre Baia Sprie înspre strada 8 Martie, și a intrat în coliziune cu un alt motociclu, condus de un tânăr de 16 ani din Tulghieș, care circula în fața sa.
În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorului auto din Ungaria i-a rezultat o concentrație de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul tânărului de 16 ani rezultatul a fost negativ. Ulterior primului conducător auto i-a fost recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Totodată, acesta a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Realitatea de Maramures