Cu șase zile înainte de startul primei competiții oficiale de rugby din 2018-2019, cea de-a patra ediție a Cupei Regelui, o competiție aflată sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a României, vicecampioana României, CSM Știința Baia Mare, și-a desemnat căpitanul de echipă.

La propunerea celor doi tehnicieni, Mario Alejandro Canale și Paul Rusu, căpitanul de echipă pentru viitoarea stagiune va fi internaționalul de 21 de ani Cristian Marian Chirică. În urma voturilor exprimate, vicecăpitani au fost aleși internaționalul de origine georgiană Bidzina Shamkaradze, închizătorul Răzvan Ailenei și uvertura fijiană Taniela Maravunawasawasa.

Dacă Bidzina Shamkaradze a preluat banderola de căpitan de echipă pe data de 16 martie 2016 de la Constantin Ene, gruzinul în vârstă de 35 de ani fiind primul căpitan străin de la echipa din Baia Mare, atât el cât și cei trei vicecăpitani aleși au în momentul de față statutul de internaționali.
Cristi Chirică a evoluat pentru prima oară în tricoul naționalei României pe data de 19 noiembrie 2016 într-un meci test România – Canada. Georgianul Bidzina Shamkaradze venit în campionatul intern în 2006 ca jucător al Farului Constanța și a jucat pentru naționala de rugby 7 a țării sale inclusiv la Cupa Mondială din Rusia.

Puternicul închizător din lotul zimbrilor Răzvan Ailenei a debutat la națională cu ocazia meciului din World Rugby Nations Cup, România – Namibia. Ratu Taniela Maravunawasawasa, declarat în iarna lui 2016 cel mai bun străin din campionatul intern, dar și cel mai bun marcator din SuperLiga de Rugby ediția 2017-2018, a debutat pentru naționala statului Fiji în anul 2007 împotriva statului Samoa într-un meci din cadrul Cupei Naţiunilor Pacificului.

Articolul precedentClarificări cu privire la amenajările pentru gestionarea gunoiului de grajd
Articolul următorVacanță de neuitat pentru copii cu rezultate școlare deosebite, dar care provin din familii defavorizate