Centrul Local de Combatere a Bolilor Maramureș s-a reunit în ședință extraordinară și a completat ca urmare a Deciziei nr.1/2019 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență Maramureș, planul de măsuri pentru eradicarea pestei porcine africane la mistreți în zonele afectate și neafectate din mediul silvatic.
”Analiza evoluției recentă a virusului pestei porcine africane a impus completarea și luarea de măsuri în zonele afectate. Astfel, conform noilor prevederi legislative, gestionarii fondurilor de vânătoare vor recolta integral mistreții prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă și dibuire, în termen de 60 de zile de la confirmarea virusului în zonele afectate. De asemenea, tot în termen de 60 de zile de la data aprobării prezentului plan de măsuri, în toate zonele neafectate din fondurile de vânătoare din țară se realizează reducerea efectivelor de mistreți, prin vânarea unei cote suplimentare de intervenție aprobată de Ministerul Apelor și Pădurilor, în funcție de nivelul optim aprobat prin acte normative, situat sub valoarea de 0,5 exemplare/kmp.” a spus prefectul Vasile Moldovan.
Prefectura Maramureş mai precizează că în zona de frontieră cu Ucraina se va proceda la vânarea tuturor mistreților și a prădătorilor specifici, cu echipe mixte formate din vânători autorizați, personal silvic, cu sprijinul personalului Ministerului Afacerilor Interne, până la fâșia de protecție a frontierei de stat.
Personalul DSVSA Maramureș împreună cu polițiști din cadrul IPJ Maramureș efectuează controale în trafic pentru a preveni transportul și vânzarea ilegală de porci domestici.
„Pe raza județului nostru au fost vânați, în luna iulie, 388 porci mistreți, iar analizele nu au confirmat prezența virusului pestei porcine africane” a menționat doctorul Nicu Chiș din cadrul DSVSA Maramureș.