Zilele acestea oficialii vicecampioanei României, au reușit aducerea talonerului Adrian Mădălin Țală. Născut în capitală pe data de 13 martie 1998, jucătorul cu profil ofensiv a început rugby-ul la vârsta de 13 ani, la CSO Pantelimon. 

Pentru gruparea bucureșetană a jucat între anii 2011-2015, trecând mai apoi pentru un an la Clubul Sportiv Școlar Centrul Național de Excelență Baia Mare. Din 2016 și până în prezent a jucat la malul mării pentru nou promovata CS Tomitanii Constanța. După o suită de convocări la naționalele Under 16, 18 și 20, încununate cu o participare la Campionatul European U 18 din Portugalia, un loc 4 și un loc 5 la Campionatele Europene U 20 găzduite de Portugalia și  România, a venit și prima convocare la România A într-un duel din 2018 cu formația britanică England Counties.
Datorită calităților sale atât la nivelul echipei naționale Under 18 cât și la Centrul Național de Excelență CSS 2 Baia Mare, club cu care a câștigat Cupa României la U 18 precum și Divizia Națională de Juniori,  Adrian Țală a fost desemnat să poarte banderola de căpitan de echipă.
Articolul precedentPrins cu autoutilitara furată din Franţa la ieşirea din ţară de la Petea
Articolul următorSezonul 2018/2019 începe în Maramureș în 19 august