Polițiștii de frontieră de la Petea au depistat o autoutilitară ce figurează ca fiind căutată de autoritățile din Franța. În jurul orei 21.00, la PTF Petea s-a prezentat pentru efectuarea controlului de frontieră un cetățean  în vârstă de 41 de ani din Maramureș. Acesta conducea o autoutilitară marca Renault Kangoo, înmatriculată în Franța.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că mașina este semnalată ca fiind furată și căutată de autoritățile din Franța din anul 2017.
Autoturismul, în valoare de aproximativ 12.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului PF Petea până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.
Articolul precedentDescoperă ”Zestrea satului Breb”
Articolul următorNoutăți la CSM Știința Baia Mare. Adrian Țală un taloner venit de la Malul Mării