Astăzi Partidul Social-Democrat Maramureș își va alege o nouă conducere. Gabriel Zetea a anunțat că în urma discuțiilor pe care le-a avut cu colegii din interiorul partidului a fost încurajat să își depună candidatura pentru un nou mandat.

Gabriel Zetea a precizat că deciziile în interiorul partidului au fost luate de fiecare dată transparent și că se bazează pe o echipă largă de conducere a filialei județene. Acesta a mai spus că deciziile se iau doar în cadrul Comitetului Executiv Județean, care este un organ de conducere al partidului format din peste 80 de membri, din care fac parte toți primarii, vicepreședinții partidului, parlamentarii, consilierii județeni, președinții de organizații locale.

”Avem 785 de delegați la această conferință județeană din toate unitățile administrativ teritoriale din județul Maramureș, organizațiile locale ale PSD Maramureș care în urma adunărilor generale ale membrilor de partid din fiecare localitate sau în urma conferințelor ordinare sau extraordinare din fiecare localitate și-au desemnat prin vot delegații pentru această conferință județeană de alegeri și de desemnare a delegațiilor la congresul extraordinar al Partidului Social Democrat”, a spus Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș.

Gabriel Zetea a vorbit și despre obiectivele pe care le are dacă va fi ales din nou președinte al organizației județene.

”Dacă voi fi ales președinte al organizației județene voi continua această politică de a aduce în structurile de conducere ale PSD cât mai mulți oameni, pentru a fi o decizie colectivă și pe viitor. Sigur, ne așteaptă un an electoral dificil iar Partidul Social Democrat își propune în această formulă extinsă de conducere să câștige alegerile locale și alegerile parlamentare,” a adăugat Gabriel Zetea.

Gabriel Zetea a mai spus că PSD își propune să câștige cât mai multe mandate de primar în Maramureș dar și Consiliul Județean Maramureș și că nu exclude alianțe locale.

 

 

Articolul precedentIncendiu în Sighetu Marmației. 2 persoane au fost evacuate
Articolul următorKlaus Iohannis: „Îl desemnez pe Ludovic Orban să formeze un nou guvern”