Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și confiscat în P.T.F. Siret și la „frontiera verde” aproximativ 9.300 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare totală de aproximativ 106.000 lei.

În ziua de 6 martie, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, judeţul Suceava, a fost desfăşurată o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 14.40, polițiștii de frontieră au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localității Straja, mai multe persoane care transportau  colete voluminoase.

Imediat, poliţiştii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor, moment în care acestea au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean.

Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce,  polițiștii de frontieră au tras șase focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată, cei în cauză nu s-au oprit.

Imediat, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

La fața locului au fost descoperite mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 7.050 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 82.485 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă  a frontierei de stat, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

În data de 7 martie a.c., s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetățean român, în vârstă de 39 de ani, într-un microbuz  marca Volkswagen, înmatriculat în România.

Acționând în baza analizei de risc, echipa de control, formată din  poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a efectuat un control amănunţit asupra autovehiculului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă în vederea sustragerii de la controlul vamal, în portiera dreapta a microbuzului și în roata de rezervă, cantitatea de 300 pachete de ţigări, de provenienţă ucraineană.

Ţigările în valoare totală de 450 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar  bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poienile de sub Munte și Sarasău au executat acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate, în urma cărora au descoperit în apropierea frontierei de stat mai multe colete cu țigări care conţineau cantitatea de 1.939 de pachete cu țigări în valoare totală de 22.684 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor  de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate și tragerii la răspundere a acestora.

Articolul precedentTentativă de sinucidere a unui tânăr aflat în stare de ebrietate. Familia a vrut să îl izoleze pentru că s-a întors din Italia
Articolul următorVremea în perioada următoare: 8-10 Martie