Polițiști din cadrul mai multor structuri ale IPJ Maramureș, sprijiniți de jandarmi din cadrul IJJ Maramureș, polițiști locali și lucrători ai ITM Maramureș au acționat ieri pe linia prevenirii și limitării  răspândirii virusului SARS COV 2, la un restaurant de pe raza comunei Recea, localitate aflată în carantină zonală, unde se desfășura un eveniment privat. 

Evenimentul a fost întrerupt, iar organizatorul și operatorul economic au fost sancționați contravențional.

De asemenea, pentru alte două evenimente care erau programate să se desfășoare la această locație s-au luat măsuri de anulare, iar organizatorii au fost sancționați contravențional.

În cadrul acțiunii au fost identificate și 25 de persoane care nu au respectat măsurile de deplasare în interiorul zonei carantinate, care de asemenea au fost sancționate contravențional.

Până în acest moment au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 39.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentPeste 10.000 de cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore! Situația în fiecare județ
Articolul următorMiron Mitrea, scenariu incendiar despre viitorul PNL: Dacian Cioloș să fie principalul șef al Dreptei din România