Poarta maramureşeană amplasată în Viena în urmă cu 15 ani va fi restaurată de către meşteri lemnari urmaşi ai Moşului Pupăză, din localitatea Valea Stejarului. Cu acest prilej duminică va sosi din Baia Mare un grup de artişti ai Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania şi va oferi un program festiv, arată reprezentanții Bisericii Ortodoxe din Viena. Duminică 12 mai, la ora 9.30, în Böhmischer Prater, Tivoli, 10. WIEN, Laaer Wald 14 va începe ceremonia de sfințire a porții maramureșene.


Această poartă este înaltă și aşezată pe trei stâlpi verticali și unul orizontal, poziționat sus (pragul de sus al porții), care unește construcția si care se numește fruntar. Peste fruntar se face acoperișul, acoperit cu şindrilă.

”Poarta este făcută din stejar care trebuie tăiat doar în nopți cu lună plină, pentru a feri casa de nenorociri și ceasuri rele și transportat în zilele lucrătoare din săptămână, când nu se mănâncă de post, adică marți, joi sau sâmbătă, pentru a aduce noroc casei. Semnul crucii este mereu reprezentat pe aceste porţi ca şi alte simboluri biblice. Unele simboluri sculptate pe poartă sunt chiar din perioada precreștină și aveau ca scop protecția și purificarea membrilor familiei în momentul trecerii pe sub ea. Dintre cele mai întâlnite simboluri amintim: arborele vieții – viața fără sfârșit, viața fără de moarte, dar și verticalitatea; șarpele – păzitorul gospodăriei (șarpele casei); colacul – aduce belșug în casă; soarele – reprezintă viața și are mai multe reprezentări: cerc, stea, un chip rotund; funia răsucită – simbolizează infinitul, legătura dintre cer și pământ, viața cu binele și răul ce merg împreună”au menționat, în prezentarea lor, reprezentanții Bisericii Ortodoxe din Viena.


Delegaţie din Maramureş la Viena
O delegaţie din Maramureş se va deplasa la Viena pentru a relua tradiţia celebrării sentimentelor patriotice şi cinstirea obiceiurilor maramureşene la poarta maramureşeană amplasată în parcul Laaer Vald, din Viena.
Alături de delegația maramureșeană, va fi marcată şi Ziua Europei într-un mod aparte, prin cântec, port popular și meșteșuguri. Turiştii şi românii din comunitatea vieneză sunt invitaţi duminică, 12 mai a.c., să participe cu mic cu mare la toate acțiunile din program.
Evenimentul începe la ora 9.30, cu Sfințirea Porții maramureșene, situată în parcul Laaer Wald, Bohmischer Prater, urmând discursurile oficialităților prezente. Poarta maramureșeană a devenit o atracție turistică și un loc de întâlnire anual a românilor din Austria, în preajma Zilei Europei.
Articolul precedentS-a semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea DJ 187
Articolul următorAlcoolemii pe șoselele maramureşene