Poliţiştii de prevenire s-au întâlnit, în două zile consecutiv, cu preoţii din Protopopiatul Ortodox Chioar, purtând discuții privind violenţa în familie. Astfel, oamenii legii au făcut un apel către cei a căror voce se face auzită, în special în mediul rural, de a încuraja victimele să nu sufere în tăcere.

Aplicarea noilor prevederi legislative are rolul de a proteja victimele şi de a îndrepta un comportament care dăunează atât persoanelor agresate, cât şi celorlalţi membrii ai familiei.

IPJ MARAMUREȘ:

” Reamintim că poliţiştii care intervin la  cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător. În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate.”

Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de resedință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.

Articolul precedentCând începe curățenia de primăvară în Sighetu Marmației
Articolul următorO anexă gospodărească a luat foc la Moisei