Joi, 14 februarie 2019, de la ora 14.00, Consiliul Județean al Elevilor Maramureș în colaborare cu Asociația Elevilor din Maramureș au organizat, în Sala Mare a Centrului Millenium II, Adunarea Generală Ordinară a Consiliului Județean al Elevilor, eveniment în cadrul căruia au avut loc și alegeri interne pentru funcțiile de conducere din cadrul CJE.

Primul punct pe ordinea de zi a Adunării Generale a fost lansarea proiectului ”Arta de a conduce”, unde a fost stabilită și strategia de a disemina informația din proiect. La invitația președintelui CJE Maramureș, Ștefania Cînța, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a fost prezent în rândul elevilor maramureșeni, pentru a le vorbi despre importanța administrație locale, dar și despre complexitatea proiectului ”Arta de a conduce”. Acest proiect educațional care își propune creșterea gradului de implicare al elevilor și tinerilor prin asumarea de responsabilități în domeniul politicilor publice a fost lansat în 12 februarie 2019, la Palatul Administrativ din Baia Mare. Proiectul reprezintă un parteneriat încheiat între Consiliul Județean, Instituția Prefectului Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean, Consiliul Județean al Elevilor Maramureș și Asociația Elevilor Maramureș.

Pe parcursul a trei semestre, în perioada februarie 2019 – iunie 2020, peste 300 de elevi din ciclul liceal și 30 de consilieri educativi vor avea ocazia să cunoască direct sau indirect activitatea profesională a președintelului Consiliului Județean Maramureș, a prefectului județului și a Inspectorului Școlar General al Județului Maramureș, dar și să se familiarizeze cu principalele lor atribuții. În cadrul acestui proiect, în urma unor dezbateri de tip concurs, nouă elevi câștigători vor avea ocazia să fie instruiți privitor la activitatea din instituțiile publice, dar și să se așeze pe scaunul destinat autorității pentru a fi președinte de Consiliu Județean, prefect sau inspector școlar general, pentru o zi.

Gabriel Zetea: ”Sper să văd tot mai mulți tineri implicați cu adevărat în administrație”

În cuvântul adresat tinerilor prezenți în Sala Mare a Centrului Millenium II, șeful administrației județene, Gabriel Zetea a subliniat importanța acestui proiect care va ajuta tinerii să se familiarizeze cu problemele existente în administrație și a precizat că așteaptă cu nerăbdare ziua în care, un elev câștigător va deveni ”președinte de Consiliu Județean pentru o zi”. Mai mult, a arătat, în glumă, că va fi ziua în care ”își va odihni mâna” atât de solicitată de multitudinea de mape care trebuie semnate zilnic și care, la data respectivă vor fi semnate de cel desemnat ”președinte pentru o zi”.

“Doresc să mulțumesc tuturor partenerilor noștri implicați în acest proiect și, în special, Consiliului Județean al Elevilor și Asociației Elevilor Maramureș. Consider că există foarte multă dezinformare în acest moment, iar tinerii trebuie să știe cu adevărat care sunt atribuțiile autorităților publice locale și cu ce se ocupă Consiliului Local, primarii, prefectul județului, președintele Consiliului Județean, parlamentarii și Guvernul României. Personal, aștept cu nerăbdare să cedez, pentru o zi, poziția de președinte al Consiliului Județan și voi delega dreptul de semnătură elevului care va exercita această funcție la momentul respectiv. Și aștept să îmi odihnesc și eu mâna, pentru că și acum, în cabinet mă așteaptă trei șiruri de mape care trebuie studiate și semnate. Îmi doresc să cred că atunci când veți vedea cu ochii voștri ce înseamnă administrația locală, ce atribuții implică și care este munca pe care funcționarii publici o depun zi de zi, veți înțelege că este nevoie de oameni competenți și eu vă încurajez pe cât mai mulți ca, la terminarea facultății, să veniți spre administrație. Este nevoie de oameni cu vocație în acest domeniu și știu că voi, cei care veniți în urma noastră puteți să faceți chiar mai multe decât facem noi” a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

La final, șeful administrației județene i-a invitat pe elevi ca, la întâlnirile de o mai mare anvergură, să se întâlnească în Sala ”Bogdan Vodă” a Consiliului Județean Maramureș, să discute și să dezbată problemele importante la masa la care consilierii din Consiliul Județean iau cele mai importante decizii pentru locuitorii Maramureșului, invitație care a fost primită cu multă deschidere de președintele Consiliului Județean al Elevilor, Ștefania Cînța.

Articolul precedentCe spun sighetenii despre majorarea alocațiilor
Articolul următorAmendamentele PNL la bugetul de stat susțin dezvoltarea și modernizarea țării