Primăria Baia Mare a fost amendată cu 40.000 de lei de către inspectorii SGA Maramureș, din cauză că a depozitat ilegal deșeuri pe malul stâng al râului Săsar, informează Administrația Bazinală de Apă (ABA) Someș-Tisa. 

 

 
Inspectorii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Maramureș s-au autosesizat ca urmare a unor informații apărute în mass-media, privind existența unui depozit ilegal de deșeuri pe malul stâng al râului Săsar. În data de 22 decembrie 2021, aceștia s-au deplasat la fața locului.
„Reprezentanții Inspecției Teritoriale a Apelor au constatat faptul că Primăria Baia Mare a depozitat ilegal deșeurile pe un teren propriu. Autoritatea locală solicitase și obținuse de la SGA Maramureș un Aviz de gospodărire a apelor pentru realizarea unui Centru de gestionare a deșeurilor, însă nu a realizat lucrările necesare. Primăria nu avea dreptul să depoziteze deșeurile pe acel amplasament înainte de finalizarea lucrărilor prevăzute în aviz, recepționarea acestora și obținerea Autorizației de gospodărire a apelor.
Prin urmare, Primăria Baia Mare a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 40.000 de lei și cu avertisment, conform prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, inspectorii instituției noastre au dispus dezafectarea depozitului ilegal de deșeuri.
Menționăm că orice lucrare pe ape sau care are legătură cu apele se poate executa numai dacă titularul deține acte de reglementare în domeniul gospodăririi apelor, eliberate la cerere de către instituția noastră.
Reluăm apelul pentru protejarea resurselor de apă și a mediului înconjurător, adresat autorităților publice, agenților economici și populației. Responsabilitatea aparține fiecăruia dintre noi”, a transmis ABA Someș-Tisa.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentIa pastila SRS: Ni se taie curentul!
Articolul următorMedicul Octavian Jurma: ”Valul 5 a sosit în România cu două săptămâni mai repede”