Specialiștii Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, din cadrul I.S.U. Maramureș, au desfășurat astăzi, în Sighetu Marmației, instructajul de pregătire anual cu primarii comunelor din zonă.

 Tematica abordată cu primarii, în calitate de președinți ai comitetelor locale pentru situații de urgență, a cuprins, printre altele, cooperarea pe linia activităților cu specific operativ între pompieri și comitetele locale pentru situații de urgență, aspecte legislative privind activitatea de avizare/autorizare, obligațiile primarilor, în conformitate cu Legea nr. 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, respectiv prevederile O.M.A.I. nr.75, din 27.06.2019, pentru aprobarea criteriilor de performanță, privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. Cei prezenți au abordat și aspecte privind desfășurarea concursurilor profesionale cu serviciile voluntare pentru situații de urgență.

Pompierii au mai efectuat un instructaj cu primarii de municipii și orașe, pe parcursul zilei de marți, 3 martie. Instructajele cu primarii vor continua mâine, în Baia Mare, cu edilii comunelor din zonă.

Articolul precedentDoi tineri de 19 ani au dosare penale pentru infracţiuni rutiere
Articolul următorCampanie de informare europeană privind munca nedeclarată