Până în 19 decembrie la Grădinița nr. 7 din Sighetu Marmației se desfășoară o acțiune caritabilă. Este vorba despre proiectul ”Crăciun cu miros de portocale”, prin care cadrele didactice îi învăță pe copii să îi ajute pe cei din jurul lor.

Părinții, copiii și cadrele didactice se vor transforma în ajutoarele lui Moș Crăciun și vor strânge cadouri pentru câțiva copii care provin din familii cu o situație financiară precară. Anul acesta proiectul caritabil ”Crăciun cu miros de portocale” se derulează în parteneriat cu Liceul Tehnologic Marmația.

”Am început deja pregătirile pentru acest proiect umanitar și adunăm și în acest an dulciuri și portocale pentru copiii mai puțin norocoși atât din grădinița noastră, cât și jucării și hăinuțe pentru a ne alătura unui proiect mai amplu desfășurat de către Liceul Tehnologic Marmația. Pe această cale îi invit pe toți partenerii grădiniței noastre, pe toți părinții, dacă își permit, să treacă pe la Grădinița cu program prelungit nr. 7 și să lase câteva ceva care să le facă copiilor mai puțin norocoși seara de Crăciun mai frumoasă,” a precizat Liliana Vîrsta, organizator.

Anul trecut cadourile strânse în cadrul acestui proiect au fost donate mai multor copii din cadrul grădiniței. Donațiile se pot face până în 19 decembrie la Grădinița nr.7.

Articolul precedentDoi jandarmi maramureşeni decoraţi de către Ministrul Afacerilor Interne
Articolul următorPeste 3 milioane lei a alocat Consiliul Județean pentru echilibrarea bugetelor locale