Astăzi  judecătorii şi personalul auxiliar din cadrul Judecătoriei Baia Mare au decis suspendarea activităţii pe durată nedeterminată ca măsură de protest împotriva abrogării pensiilor de serviciu. În această perioadă se va asigura numai judecarea cauzelor urgente. Compartimentele Registratură şi Arhivă vor funcţiona cu program parţial de lucru, între orele 800 – 10:00. 

De asemenea, judecătorii Tribunalului Maramureş au stabilit că urmează să refuze participarea la constituirea Birourilor Electorale Judeţene în anul 2020 cu prilejul desfăşurării alegerilor locale şi parlamentare. Judecătorii Tribunalului Maramureş solicită actorilor implicaţi în garantarea independenţei magistraţilor şi asigurarea normalei funcţionări a justiţiei ca serviciu public:

-Normarea activităţii judecătorilor prin raportare la volumul de activitate al judecătorilor din Uniunea Europeană;

-Reconfigurarea situaţiei personalului din instanţe atât prin adaptarea schemelor de personal (judecători şi personal auxiliar de specialitate), cât şi prin asigurarea ocupării tuturor posturilor vacante din sistem;

-Asigurarea resurselor materiale adecvate în scopul desfăşurării în condiţii optime a actului de justiţie-sedii instanţe, infrastructură informatică etc.;

Stabilitatea legislativă necesară asigurării predictibilităţii actului de justiţie;

-Revenirea asupra măsurii abrogării pensiei de serviciu, în condiţiile în care aceasta reprezintă o garanţie a independenţei magistraţilor, respectiv o obligaţie asumată la nivel internaţional de către Statul Român.

-Recomandăm justiţiabililor/apărătorilor/altor participanţi implicaţi în cauzele aflate pe rol să urmărească desfăşurarea acestora în perioada următoare.

 

 

 

Articolul precedentPensionarii nimănui, condamnați la umilință!
Articolul următorMaramureșean reţinut de poliţişti după ce a fost depistat de două ori, în cursul aceleiaşi seri, conducând în stare de ebrietate