O echipă a Biroului de Informare Turistică din cadrul Serviciului Relații Publice al Consiliului Județean Maramureș a participat, în 28 februarie în municipiul Cluj Napoca, la o dezbatere publică organizată în cadrul proiectului “Politici în Turism pentru o Dezvoltare Durabilă”.

Evenimentul a fost organizat de Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Brașov împreună cu Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din județul Brașov și Asociația de Dezvoltare Economică și Regională Suceava, în calitate de parteneri. 


La întâlnire au participat persoane care activează în domeniul turismului, respectiv reprezentanți ai Consiliului Județean Salaj, ai Primăriei Zalău, CNIPT Șimleu Silvaniei, ai Consiliului Județean Satu Mare, ai Asociației Cluj Guided Tours, Ministerului Turismului, Colleoni Travel, ai Asociației Clubul Montan Carpați 29. Au mai fost prezenți reprezentanți ai UBB Cluj-Napoca, ai primăriilor Cluj-Napoca și Oradea, de la Consiliul Județean Cluj, CNIPT Borșa și CNIPT Sighetu Marmației. 


Dezbaterea a vizat problemele cu care se confruntă domeniul turistic, iar principalele propuneri pentru rezolvarea acestora au fost: reducerea evaziunii fiscale în industria hotelieră, măsuri de securitate în turismul național, garantarea pachetelor turistice, statutul OMD-urilor, Legea turismului. În baza bunei relații de colaborare care există între structurile de informare turistică din regiunea de Nord-Vest, reprezentanții Consiliului Județean Maramureș au fost invitați la Centrul de Informare Județean Cluj, unde s-a realizat un schimb de materiale de promovare.

La finalul întâlnirii a urmat o vizită de lucru la firma Franzke&Schubert, unde s-au abordat teme despre proiectele aflate în derulare si au fost dezbătute soluții privind realizarea unor hărți inovative în vederea unei promovări interactive a județului.

Articolul precedentPropuneri pentru dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice
Articolul următorAnsamblul folcloric Mara va reprezenta Sighetul la Kiev și Cernăuți