A fost scandal cu mascații într-o localitate din Maramureș! Totul s-a petrecut în timpul unor percheziții.

Zeci de oameni au ieșit pe stradă și au înjurat și îmbrâncit forțele de intervenție care abia au făcut față mulțimii. Mascații efectuau percheziții în locuințele unor suspecți care ar fi deținut ilegal artificii, relatează Realitatea PLUS.

„Conducerea inspectoratului a dispus efectuarea de verificări cu privire la modalitatea concretă în care s-a realizat intervenţia poliţiştilor la punerea în aplicare a mandatelor de percheziţie domiciliară, iar la finalizarea acestora, dacă se va impune, se vor dispune măsurile legale”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma, citat de G4Media.ro.

Intervenţia echipelor mixte din poliţie a avut loc pe data de 31 decembrie, într-un dosar care viza mai multe persoane din comuna Ardusat, suspectate că ar fi fost implicate în comercializarea de produse pirotehnice care ar fi urmat să fie utilizate în noaptea de Revelion.

În timpul intervenţiei trupelor speciale, aproape 200 de persone s-au aflat în stradă, majoritatea fără a purta mască de protecţie şi manifestându-se ostil la adresa forţelor de intervenţie.

Potrivit presei locale, perchezițiile au continuat în baza mandatelor emise de Judecătoria Baia Mare localnicii fiind ținuți la distanță de mascați. La casă unui localnic a fost găsite 300 kg de articole pirotehnice în valoare de 9.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentSIGHETU MARMAȚIEI: O femeie a fost înjunghiată de soț de Anul Nou
Articolul următorCât mai rămâne România în stare de alertă? Răspunsul șefului DSU, Raed Arafat