Casa Națională de Pensii Publice își anunță beneficiarii care primesc drepturile prin intermediul Poștei Române că  începând cu luna iulie 2018  calendarul de plată se modifică.  Astfel începând de luna aceasta  nici pensionarii din Maramureș nu vor mai primi pensiile între 9 și 28 ale lunii, ci până în data de 15.

Plăţi curente se vor face în perioada  1 – 15 a lunii – la domiciliul beneficiarilor. Pentru pensionarii avizaţi, cei care nu sunt găsiți la domiciliu,  drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective .  Plăţi restante se vor face în perioada 11 – 15 a lunii, la domiciliul beneficiarilor. Pentru pensionarii avizaţi, cei care nu sunt găsiți la domiciliu, drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.
Reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice au precizat că în cazul persoanelor ale căror drepturi se achită prin conturi curente sau conturi de card calendarul de plată este cel de până în prezent. Astfel, plata se face începând din data de 14 sau din prima zi lucrătoare care urmează datei de 14, dacă această zi este nelucrătoare.   
Documentul de informare, talonul mov, se transmite între 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor. Pentru pensionarii avizaţi la domiciliu documentul de informare se poate ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.
Articolul precedentAu reapărut haitele de câini fără stăpân pe străzile din Sighetu Marmației
Articolul următorÎn an Centenar, complexul muzeal „Vasile Lucaciu” din Şişeşti nu a primit finanţare de la minister