Problemele de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare nu par să aibă rezolvare în viitorul apropiat.

Din punct de vedere juridic Casa de Cultură nu se află în domeniul public sau privat al Municipiului Baia Mare.

Este înregistrat pe rolul instanței de judecată dosarul nr.3432/100/2014, un litigiu juridic având ca obiect acțiunea civilă prin care Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor, prin lichidator judiciar în calitate de reclamantă, solicită constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului, constatarea unui drept de superficie al terenului în favoarea reclamantei și înscrierea în Cartea Funciară a drepturilor constatate în contradictoriu cu Municipiul Baia Mare.

Imobilul este amplasat pe o suprafață de 7986,67 mp care include și platforma pavată, spațiile verzi interioare, alei interioare, platformă laterală de acces și alveole spații verzi.

Este de menționat faptul că prin Hotărârea Consiliului Local Baia Mare nr.293/2013 s-a dispus trecerea în domeniul public al Municipiului Baia Mare a clădirii, cu terenul  aferent, cu aceeași destinație: Casă de Cultură.

Tribunalul Maramureș și Curtea de Apel Cluj au respins ca neîntemeiat/nefondat acțiunea/apelul declarat de Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România.

Decizia Civilă nr.170/A2019 nu este definitivă, fiind atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Casa de Cultură, între nevoia de clarificare a situației juridice și reabilitarea clădirii 

Casa de Cultură are nevoie de o reabilitare complexă a clădirii și terenului adiacent. Este necesară prin proiecte refacerea instalațiilor de alimentare cu energie electrică, de încălzire, a sistemului de preluare și evacuare a apelor pluviale, reamenajarea sălii de spectacol.Realizarea acestor lucrări vor permite organizarea de evenimente culturale sau alte activități.Celelalte spații din imobil care sunt închiriate corespund activităților care se desfășoară.” spun autoritățile județului, în urma verificărilor efectuate

Cât privește o soluție privind reabilitarea clădirii, acest  lucru poate dura ani de zile și cel mai probabil în tot acest timp, Casa de Cultură va rămâne închisă. Vom reveni cu amănunte.

Articolul precedentBINE DE ȘTIUT: Modificări legislative în domeniul ordinii şi siguranţei publice
Articolul următorCe proiecte sunt pe ordinea de zi a ședinței de joi a Consiliului Local Sighet