Jandarmii montani maramureşeni din cadrul posturilor montane Valea Vaserului, Borşa, Cavnic şi Şuior, acţionează zilnic în zona acestor staţiuni turistice şi pe traseele montane pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, precum şi pentru salvarea şi evacuarea turiştilor aflaţi în dificultate.
Cu toate că pe timp de iarnă, majoritatea funcţiilor corpului ursului îşi reduc activitatea, funcţia cerebrală nu încetineşte ci intră într-o stare de veghe permanentă, motiv pentru care ursul se poate trezi la cel mai mic zgomot. Ursul nu se trezeşte doar atunci când este deranjat ci odată la câteva zile iese din bârlog pentru a se dezmorţi sau pentru a-şi schimba poziţia, motiv pentru care el este periculos chiar şi în perioada de hibernare. Din această cauză există o probabilitate crescută de interacţiune a omului cu ursul, impunându-se implementarea unor metode de prevenţie.
IJJ Maramureș: ”În acest sens reamintim câteva reguli ce trebuie respectate atunci când te afli pe un traseu de munte, reguli ce sunt menite să vă ajute atunci când întâlniţi un urs: În primul rând nu plecaţi la drum singuri, asiguraţi-vă că mergeţi cu cel puţin încă două persoane; Discuţiile dintre voi şi zgomotul pe care îl faceţi cu siguranţă este auzit de animale şi ele vă vor evita; În pădure, acolo unde câmpul vizual este mai redus în special din cauza copacilor, s-ar putea să vă treziţi cu ursul faţă în faţă; Nu vă panicaţi; Dacă fugiţi vă veţi transforma în victimă cu siguranţă şi este garantat faptul că nu puteţi să fugiţi mai repede decât el, astfel înfruntarea s-ar putea să fie singura scăpare în anumite situaţii; Purtaţi de gât un fluier, faceţi zgomot cu ce puteţi, ţipaţi, bateţi din palme, ursul este foarte sensibil la zgomot; Daţi drumul rucsacului dacă totuşi vine spre voi, aruncaţi-l în opusul direcţiei în care vreţi să o luaţi, pentru că cel mai probabil este interesat de mâncare, nu de tine; Împachetaţi-vă cât mai bine mâncarea în rucsac, astfel încât să nu miroase prea tare; Când campaţi nu ţineţi mâncarea în cort, agăţaţi-o într-un copac la 50-100 de metri de locul unde v-aţi instalat cortul. Ceaţa şi ploaia cresc riscul unei astfel de întâlniri; Ursoaica cu pui este un real pericol, dacă aţi fost atenţionaţi de existenţa ei în traseu urmaţi sfatul şi evitaţi traseul; Este valabil şi în cazul urşilor turbaţi; Un spray cu piper este o soluţie bună; Dacă nu aveţi, achiziţionaţi-vă unul, urşii au mirosul dezvoltat pentru că au un nas sensibil. Cetăţenii pot solicita sprijinul jandarmilor montani apelând numărul unic de urgenţă 112, sau se pot adresa direct postului sau patrulei de jandarmi din zona în care se află.”