O slujbă ținută în stradă cu scandal, îmbrânceli și huiduieli a avut loc ieri la biserica „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației. Soborul de preoţi venit să instaleze un nou preot la biserica în care a slujit până de curând părintele Vasile Petrovai a fost întâmpinat de câțiva enoriaşi cu huiduieli.

 Aceştia sunt nemulțumiți de decizia Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului de a numi un nou preot paroh în locul părintelui Petrovai, pensionat de curând. La fața locului au fost chemate și câteva echipaje de poliție și ale jandarmeriei pentru a evita un conflict între enoriașii supărați și reprezentanții episcopiei.

Câteva persoane au blocat intrarea în biserică pentru ca preoții să nu poată oficia slujba de instalare a noului preot paroh, astfel că s-a oficiat Sfânta Liturghie în parcul din fața lăcașului de cult.

 

Unii credincioși din parohie își doresc să slujească în continuare în biserică preotul Vasile Petrovai sau ca locul acestuia să fie luat de către fiul său, Cosmin Petrovai, care este de asemenea preot.

 

Reprezentanții Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului spun că în urma pensionării preotului Vasile Petrovai postul de preot paroh al Parohiei „Sfântul Iosif Mărturisitorul” a fost câștigat prin concurs de preotul Dan Sidău.
”Prin pensionarea părintelui Petrovai, postul de preot paroh la parohia Sfântul Iosif Mărturisitorul a fost vacant, la concurs s-a înscris un singur candidat, părintele Dan Sidău din parohia Glod. A luat concursul și urma să fie instalat în locul părintelui Petrovai însă dânsul nevrând să se retragă doar dacă îi va lua locul fiul său, au ieșit aceste lucruri neplăcute care s-au datorat în primul rând neprezentării fiului dânsului la concurs. S-a încercat să fie impus prin forță în acest post rămas vacant. Urmeză să avem o ședință și să analizăm situația care s-a creat și se vor lua măsurile care se impun conform statutului Bisericii Ortodoxe Române”, a declarat Cristian Ștefan, purtător de cuvânt al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
Credincioșii spun că ei își mențin poziția și că nu îl vor lăsa pe noul preot să slujească în biserică.
Articolul precedentProiect ”Integrarea-soluția modernizării comunității”, derulat în comuna Satulung
Articolul următorIONEL BOGDAN (PNL Maramureș): ”Dacian Cioloș cred că ar trebui să fie mai atent atunci când aruncă cu noroi în stânga și în dreapta, fără discernământ, doar din dorința de a arăta că există”