Ieri, 26 aprilie, un bărbat de 37 de ani din Șomcuta Mare, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, a fost reținut pentru 24 de ore.
În fapt, duminică, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, pe D.N. 1C, s-a produs un accident rutier, autoturismul fiind răsturnat pe plafon.
La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 37 de ani din Șomcuta Mare, care a condus un autoturism din direcția orașului Dej spre municipiul Baia Mare, pierzând controlul volanului, a intrat în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare.
În autoturism, în calitate depasager se afla un tânăr de 30 de ani din Șomcuta Mare. În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatului de 37 de ani i-a rezultat o valoare de 1,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge.
Atât conducătorul autoturismului, cât și pasagerul au refuzat transportul la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Bărbatul de 37 de ani a fost depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
foto: arhiva
Sursa: Realitatea de Maramures