Administrația locală din Baia Mare vine în sprijinul familiilor cu copii de până în 3 ani și le oferă pe perioadă stării de urgență câte 20 de scutece și o cutie de lapte praf în valoare de 60 de lei pe săptămână.

 Solicitările se pot face la numărul de telefon 0731 500 808 (apel/sms/whatsapp) sau prin e-mail: [email protected].

”Am considerat că este necesar, la nivelul municipiului Baia Mare, să ne gândim și la copii, pe lângă bunicii noștri, pe lângă măsurile adoptate pentru siguranța și sprijinul întregii comunități. Părinții care au copii de până în 3 ani pot solicita online, prin metodele amintite, aceste produse în valoare de 60 de lei/săptămână. Puteți ajuta prin distribuirea acestui anunț ca informația să ajungă la cât mai mulți băimăreni care ar putea beneficia de acest sprijin.” a precizat primarul Cătălin Cherecheș.

 

Articolul precedentViolenţa în familie – trei cazuri sesizate ieri poliţiştilor maramureșeni
Articolul următorÎncă trei decese înregistrate din cauza COVID-19. Bilanțul a crescut la 72 de decese în România