Actualitate· 1 min citire

Accident cu două maşini în Borşa! Unul dintre şoferi era băuţi

21 apr. 2021, 06:19
Actualizat: 21 apr. 2021, 06:19
Accident cu două maşini în Borşa! Unul dintre şoferi era băuţi

Accident cu două maşini în Borşa! Unul dintre şoferi era băuţi

Articol scris de Adrian Loghin

Gardul unei case a fost distrus

Polițiștii din Borșa au intervenit seara trecută la un accident rutier produs pe strada Unirii din oraș. 

La fața locului polițiștii au identificat două autoturisme, care prezentau avarii în urma intrării în coliziune și gardul unui imobil distrus.

La volanul autoturismelor au fost identificați un bărbat de 50 de ani și o femeie de 37 de ani, ambii din Borșa.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero în cazul bărbatului și 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul femeii.

În urma accidentului rutier conducătorii auto au suferit leziuni corporale fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a rămâne internați.

Ambilor șoferi le-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămarea corporală din culpă.


Sursa: Realitatea de Maramures

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate