Advertising
Amplă acţiune a poliţiştilor în Târgul Auto din Baia Mare
28 oct. 2019, 15:04
Actualizat: 28 oct. 2019, 15:04

masini_vanzare02_21175500
Articol scris de Scris de Realitatea de Maramures
Poliţiştii Serviciului de Investigare al Criminalității Economice au fost prezenţi ieri, 27 octombrie, în Târgul Auto din Baia Mare cu scopul de a preveni, descoperi şi combate activităţile ilicite care se comit în domeniul proprietății industriale privind contarafacerea de produse, a proprietății intelectuale, cât și pentru protejarea populației împotriva unor acte de comerț ilicit.
În cadrul activităților, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au verificat 18 agenţi economici. "Au fost indisponibilizate şase lame de motofierăstru, purtând denumirea sau însemnele unor mărcii înregistrate pentru care agenții economici nu au putut prezenta documente legale, care să ateste originalitatea acestora sau care să permită comercializarea lor. Totodată poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „punere în circulație, fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, au aplicat o sancțiune contravențională, la OUG 28/1999 în valoare de 1 500 lei și și au confiscat suma de 141 lei." a declarat Florina Meteş, purtător de cuvânt al Poliţiei Maramureş.
Aglomeraţia din târg dar şi neatenţia participanţilor tind să fie principalii factori care facilitează furturile din buzunare, genţi sau auto sau care contribuie la producerea unor accidente rutiere. Pentru prevenirea acestor infracţiuni în târgul auto, poliţiştii din Baia Mare au acţionat împreună cu cei din Groşi şi cei din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale. Totodată, aceştia au venit în sprijinul poliţiştilor de investigarea criminalităţii economice pentru combaterea comerţului ilegal cu produse contrafăcute ori a căror proveninenţă nu este dovedită în condiţiile legii.
Advertising
Astfel, a fost depistat un băimărean care oferea spre vânzare 24 obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, având inscripţionate mărci de renume, fără a putea prezenta documente legale de provenienţă. Bunurile, susceptibile a fi contrafăcute, precum şi alte scule electrice şi telefoane mobile, în valoare de peste 22 000 de lei, au fost indisponibilizate. Totodată au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale la Legea 12/1990, în valoare de aproximativ 4 500 de lei, iar pentru abateri de la regimul circulaţiei rutiere au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 1300 de lei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
- 20:03 - România rămâne în urmă la infrastructură: doar 131 km de autostradă inaugurați și zeci de mii de kilometri de drumuri degradate
- 20:00 - Donald Trump avertizează Iranul: „Timpul nu este de partea lor”. Pentagonul anunță extinderea blocadei
Advertising
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News
Advertising
Advertising














