An nou școlar, aceleași probleme la școli: lipsa autorizațiilor de securitate la incendiu

399C5D5B-FF61-49C9-BD1F-E11D509A37FD
În mai puțin de o lună, elevii trebuie să se întoarcă din nou la școală.
Mulți dintre aceștia vor învăța și anul acesta în aceleași clădiri care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu.Nu este nici o noutate, pentru că situația se repetă de la un an la altul, iar autoritățile locale în administrarea cărora se află aceste unități școlare nu par să dea dovadă de interes în rezolvarea acestor probleme.Potrivit datelor oferite de Prefectura Matamureș un număr de 63 de unități de învățământ (imobile) dețin autorizație de securitate la incendiu. Alte 135 unități de învățământ nu fac obiectul avizării sau autorizării din punct de vedere al securității la incendiu.Din păcate în județ sunt 23 unități de învățământ care funcționează fără aceste autorizații de securitate la incendiu.Conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș spune că va acorda sprijin reprezentanților unităților de învățământ în vederea obținerii autorizațiilor dar și în ce privește întocmirea documentației pentru planul de securitate la incendiu.Pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, clădirile şcolilor, grădiniţelor şi liceelor trebuie să îndeplinească mai multe condiţii pentru evacuarea în siguranţă a copiilor în caz de incendiu: mai multe ieşiri, scări exterioare, uşi anti-panică, pereţi realizaţi din materiale rezistente la foc pentru căile de evacuare, sisteme de detecţie fum dar și dispozitive pentru stingerea incendiilor.
Citește și:
- 11:09 - AEP a sesizat Parchetul în cazul campaniei lui Nicușor Dan: sunt suspiciuni privind cheltuieli electorale de peste 870.000 lei
- 10:09 - Nicușor Dan a promulgat legea pensiilor speciale. Cum a motivat această decizie
- 21:50 - Prințesa de Wales impresionează prin eleganță, alături de Prințul William, la un eveniment din Țara Galilor
- 21:06 - Comisia Europeană respinge un nou fond pentru avort și recomandă folosirea mecanismelor existente
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











