BINE DE ȘTIUT: Modificări în reglementările privind munca zilierilor

zilieri
Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş informează că în cursul acestei luni au fost adoptate acte normative care au adus modificări Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.
Prin Legea nr. 132/11.07.2019 respectiv, Ordonanţa de Urgenţă nr. 56/03.07.2019 au fost adăugate mai multe domenii de activitate în care pot fi utilizaţi zilieri în activităţi ocazionale.
”Actele normative amintite aduc modificări legate de perioada de timp în care o persoană poate lucra în calitate de zilier la unul sau mai mulţi beneficiari, precum și de faptul că activitatea poate fi prestată şi în beneficiul unui terţ în condiţiile în care între părţi este încheiat un contract de prestări de servicii. De asemenea e stipulată și introducerea unei cote forfetare de 10% în sarcina beneficiarului. Procedura de stabilire a respectivei cote forfetare se realizează ulterior printr-un ordin comun a instituţiilor abilitate”, au precizat reprezentanții ITM Maramureș.
Pentru informaţii suplimentare cei interesaţi se pot adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:38 - George Simion: „Au inventat o criză ca să vândă companiile profitabile ale statului”
- 16:38 - Jaqueline Cristian, calificare dramatică în turul 3 la Madrid: a salvat 3 mingi de meci într-un meci ce a durat 3 ore
- 16:05 - UE deblochează ajutorul pentru Ucraina: acord de 90 de miliarde de euro și sancțiuni suplimentare pentru Rusia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News













