Ce îndatoriri au sighetenii care beneficiază de ajutor social

asistati
Consiliul Local Sighet a aprobat planul de acțiuni și lucrări de interes local pentru persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de venit minim garantat pentru anul 2019. Astfel aceste persoane vor face lucrări de curățenie și de întreținere pe raza municipiului Sighetu Marmației precum și lucrări de deszăpezire în anumite locuri din oraș.
Potrivit proiectului de hotărâre, pentru sumele acordate ca ajutor social, una din persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară are obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăși regimul normal de lucru și cu respectarea normelor de securitate și de igienă a muncii. Unii dintre aleșii locali au precizat că și-ar dori ca acest plan care a fost aporbat să fie respectat iar persoanele care primesc ajutor social chiar să muncească în folosul comunității.
”Colegii noștri ne-au semnalat faptul că se regăsea în planul pentru 2018 curățarea malurilor apelor, niciunul dintre aceste maluri nu au fost curățate de asitații sociali și pe bună dreptate cred că ceea ce ne propunem ca plan de activitate să fie dus la bun sfârșit. Planul pe care și l-au făcut pe anul 2019 eu zic că este unul bun, nu văd de ce ar trebui să îl amânăm dar trebuie să le cerem socoteală pentru ceea ce s-a dus la bun sfârșit din planul pe care și l-au făcut în 2018”, a precizat Liliana Vîrsta, consilier local.
”Au fost repartizați la Urbana anul trecut în iarnă dar am înțeles că nu și-au prea onorat munca, în situația în care nu își achită obligația și sunt capabili de lucrul ăsta faceți bine și nu le dați cota din indemnizație care li se cuvine”, a adăugat Eugenia Godja, consilier local.Persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social vor executa lucrări de interes local în folosul comunității cu program de lucru de 6 ore/zi.
Citește și:
- 19:24 - Wałęsa lansează un avertisment: jocul lui Trump cu Putin ar putea fi extrem de periculos
- 18:16 - Arestare de răsunet în Marea Britanie: Peter Mandelson, vizat într-o anchetă legată de Epstein”
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 17:37 - Pagube uriașe provocate de vremea rea: sute de șoferi afectați în Capitală și județul Ilfov
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News


_3160d431a9.webp)




_fa0439aeae.webp)


