Clarificări despre rampa temporară de stocare a gunoiului din Sighetu Marmației

foto gunoi
În lipsa finalizării lucrărilor la depozitul ecologic de la Fărcașa, societatea de salubrizare din Sighetu Marmației depozitează gunoiul în rampa temporară deschisă anul trecut în municipiu. Reprezentanții societății de salubrizare spun însă că odată ce depozitul de la Sârbi va fi finalizat gunoiul va fi transportat acolo.
Rampa temporară de stocare a gunoiului din Sighetu Marmației va fi folosită doar până când depozitul ecologic de la Fărcașa va fi funcțional.
”Groapa de gunoi din Sighet este o rampă de stocare a deșeurilor temporară, a fost construită anul trecut în zonă deoarece depozitul de la Sârbi nu este pregătit pentru a primi toate deșeurile din Maramureș. Noi am făcut-o ca o soluție de avarie, consider că este un lucru foarte important să avem unde stoca deșeurile și la urmă deșeurile vor fi duse la depozitul de la Sârbi când acesta va fi gata. Repet, această rampă temporară de stocare a gunoiului a fost construită doar pentru că nu am avut altă soluție deoare depozitul nu este finalizat și vreau să vă aduc aminte că noi avem calitatea doar de colector al deșeurilor”, a precizat Ovidiu Șuștic, directorul societății de salubrizare din Sighetu Marmației.
Ovidiu Șuștic, directorul societății de salubrizare din Sighetu Marmației, a precizat că s-au primit asigurări că se încearcă în cel mai scurt timp finalizarea lucrărilor la depozitul ecologic de la Sârbi.
”Vom vedea în cât timp vor finaliza la Sârbi, eu sper că în cel mai scurt timp posibil. Avem promisiuni că depozitul ecologic de la Sârbi va fi finalizat în scurt timp. Proiectul prevede ca toate deșeurile de pe rampa Teplița să fie relocate adică să fie transportate la Baia Mare atunci când depozitul de la Sârbi va fi funcțional. Nouă ni se oprește o sumă de bani într-un cont colector tocmai pentru a transporta aceste deșeuri la rampa din Baia Mare”, a adăugat Ovidiu Șuștic
Citește și:
- 21:50 - Prințesa de Wales impresionează prin eleganță, alături de Prințul William, la un eveniment din Țara Galilor
- 21:06 - Comisia Europeană respinge un nou fond pentru avort și recomandă folosirea mecanismelor existente
- 20:42 - Rusia nu are termen pentru oprirea războiului din Ucraina: „Avem doar obiective de îndeplinit”
- 19:43 - Planul de relansare al TAROM după o pierdere de peste 30 de milioane de euro: noi rute, parteneriate și o aplicație mobilă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











