Primele controale au fost desfăşurate de poliţişti ieri, 26 noiembrie, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare Maramureş şi a Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş.IPJ Maramureș:
”În urma verificărilor efectuate la sediile a trei societăţi comerciale, a fost depistat, într-un recipient din plastic de 1 litru, un produs periculos folosit pentru deparazitarea animalelor, care avea termenul de valabilitate expirat din 2006. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri”.
Activităţile, care vor continua şi în perioada următoare, au ca scop creşterea siguranţei cetăţenilor, a protejării vieţii şi sănătăţii populaţiei şi combaterea infracţionalităţii în domeniu, prin verificarea stării de legalitate, a modului de efectuare a operaţiunilor cu produse de protecţie a plantelor şi substanţe utilizate în igiena şi sănătatea publică, precum şi a condiţiilor în care se desfăşoară aceste operaţiuni de către agenţii economici.