Mica Unire, sărbătorită în Baia Mare

vlcsnap-2019-01-24-14h22m39s772
O manifestare dedicată sărbătoririi a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române a avut loc, joi dimineața, la Palatul Administrativ din municipiul Baia Mare. Mica Unire reprezintă un moment istoric cu semnificații deosebite pentru România. În 24 ianuarie 1859, românii au demonstrat întregii lumi că pot face istorie. Această zi a fost înscrisă pentru totdeauna în istoria poporului român ca ziua renașterii naționale, fiind astfel marcată o etapă nouă a evoluției țării.Manifestarea de la Palatul Administrativ a debutat cu primirea oficialităților județene și locale și intonarea Imnul Național. Apoi, s-a rostit o rugăciune de mulțumire pentru înfăptuirea Micii Uniri și a fost prezentată semnificația istorică a acestei zile.Subprefectul județului Maramureș, Alexandru Cozma, a citit mesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române. Au urmat apoi mesajele transmise în numele conducerii Consiliului Județean Maramureș, respectiv discursul primarului municipiului Baia Mare și un spectacol artistic. Primul imn al României a fost intonat de Fanfara Municipală Baia Mare.Manifestarea s-a încheiat într-o horă a Unirii.
Citește și:
- 12:41 - Se răcește relația între naș și fin? Gigi Becali, tenisuni cu Mirel Rădoi din cauza lui Chiricheș
- 11:48 - Iranul ridică tensiunea: avertisment dur pentru navele militare după negocierile ratate cu SUA
- 10:57 - Nicușor Dan, mesaj de Paște pentru români: „Binele poate vindeca o societate”
- 10:02 - Donald Trump: „Nu contează acordul cu Iranul. America câștigă oricum”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











