Miting contra injustiției sociale. Grefierii ies și rămân în stradă pe termen nedeterminat

grefieri
Sursa foto: Realitatea.net
Grefierii reuniţi în mai multe organizaţii au anunţat, luni, că demarează o serie de proteste reclamând, printre altele, lipsa unui statut al profesiei, inechităţi salariale, nerecunoaşterea corespunzătoare a muncii şi deficit de personal. În această săptămână grefierii de la toate unităţile vor purta banderole albe în semn de protest, iar în 14 martie este programat un miting în faţa Ministerului Justiţiei și a Guvernului.
În săptămâna 11-15 martie vor fi proteste în cadrul instanțelor și parchetelor în care funcționează personalul auxiliar de specialitate și conex prin purtarea unei banderole albe. În data de 15 martie, între orele 11.00 şi 15.00 este programat un miting la sediul Guvernului, în Piaţa Victoriei. Protestul grefierilor se va derula, însă, şi prin refuzul muncii suplimentare în instanţe şi parchete, începând cu data de 18 martie 2019. Potrivit grefierilor, acest protest va genera ”blocaje în activitate în maxim 10 zile”.Din 18 martie aceştia vor începe şi negocierea contractul colectiv de muncă şi anunţă declanşarea conflictului colectiv de muncă în situaţia în care angajatorii nu răspund revendicărilor.
Totodată, grefierii anunţă, în luna aprilie, mitinguri în cascadă, la nivel de judeţ, în toate instanţele şi Parchetele, iar în luna mai, miting comun al sindicatelor personalului auxiliar de specialitate şi conex, sindicatelor din sistemul penitenciar şi din probaţiune – afiliate la Federaţia PUBLISIND.
Grefierii au un set de 12 revendicări.
”1. Adoptarea unui nou statut al profesiei care să corespundă realităţilor din instanţe şi parchete din punctul de vedere al atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu suplimentare, primite de personalul auxiliar prin regulamentele de ordine interioară ca urmare a transferului unor atribuţii de la magistraţi la grefieri, în urma intrării în vigoare a noilor coduri de procedură;
Citește și:
- 16:17 - Decontare 50% la energie: Termenul limită este 31 mai 2026. Cine sunt românii care primesc banii
- 14:08 - Coiful de la Coțofenești și cele două brățări, readuse în țară
- 10:29 - Cât costă motorina și benzina duminică, 19 aprilie
- 09:58 - Cum va fi vremea azi în România: soare în mare parte din țară, dar apar și ploi slabe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News













