Orașul Cavnic ar putea avea un sanatoriu pentru vârstnici

cavnic
Orașul Cavnic ar putea avea un sanatoriu modern pentru persoanele vârstnice. Administrația locală își dorește să investească într-un proiect care presupune amenajarea unei astfel de centru în fostul bloc al tineretului din orașului.
Primarul Vladimir Petruț a precizat că fostul bloc al tineretului a fost pierdut de fostul proprietar din cauza datoriilor mari iar clădirii i s-ar putea da acum o altă destinație.
”Fostul bloc al tineretului era un bloc în care localnicii sau cei veniți din alte localități și lucrau la mină puteau să locuiască, este un bloc foarte mare. Noi ne luptăm de foarte mult timp să intrăm în posesia acestei clădiri pentru că a avut un istoric interesant. Prima dată a fost proprietatea unui cetățean, apoi a ajuns proprietatea unei societății comerciale din București iar ulterior această societate a strâns o datorie foarte mare la bugetul local de circa 8 miliarde și noi am cerut executarea silită a clădirii, am reușit să executăm silit clădirea și deja este procedură de licitație pentru valorificare. Dacă nimeni nu participă și dorește să cumpere această clădire voi cere acordul Consiliului Local în vederea achiziționării clădirii și să o facem un sanatoriu modern de vârstnici”,
a declarat Vladimir Petruț, primarul orașului Cavnic.
Edilul local a mai precizat că ar fi nevoie de această investiție în oraș și că proiectul ar putea fi implementat fără nicio problemă.
Citește și:
- 21:11 - Ion Cristoiu: „Cel mai important pentru domnul Bolojan este eșecul dezastruos al demonstrației din Piața Victoriei”
- 21:07 - Ilie Bolojan: Am luat act de decizia complet greșită și iresponsabilă a PSD față de România. Voi continua să-mi exercit mandatul – LIVE TEXT
- 20:49 - Tragedie în Tulcea: un polițist de 20 de ani a fost găsit mort
- 20:19 - Fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu, huiduit și evacuat de jandarmi de la manifestația pro-Bolojan din Piața Victoriei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News














